O nouă amânare în dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara

O nouă amânare azi în dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara – Tribunalul a decis  să suspende procesul până la soluţionarea unui apel formulat de un sindicat al minerilor de la Livezeni. Administraţia şi reprezentanţii angajaţilor caută acum măsuri pentru ca activitatea să nu fie complet întreruptă, pe fondul problemelor cu care se confruntă mai ales divizia minieră, unde mai multe exploatări au rămas fără materialele de strictă necesitate în subteran. Corespondentul nostru Ilie Pintea transmite că mâine dimineaţă va avea loc o şedinţă comună a conducerii Complexului cu sindicatele, deocamdată s-a găsit o soluţie pentru ca termocentralele Paroşeni şi Mintia să funcţioneze şi în următoarele cinci zile, pentru a livra agent termic în sistemul centralizat, după ce Romgaz a furnizat şi în ultima săptămână gaze naturale pe datorie. /mpetre

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 decembrie