Reacţii în urma refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier

Liderul social-democrat Liviu Dragnea afirmă că prin refuzul de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh în funcţia de premier, preşedintele Klaus Iohannis vrea să declanşeze o criză politică în România. Liviu Dragnea a mai spus în această după-amiază că dacă PSD şi ALDE vor ajunge la concluzia că suspendarea din funcţie a şefului statului este bună pentru ţară nu vor avea nici o ezitare să declanşeze procedura. O decizie privnd modul cum vor proceda cele două formaţiuni va fi anunţată mâine sau cel mai târziu joi. La prânz, preşedintele Klaus Iohannis anunţase că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim ministru şi ceruse acestei coaliţii să facă o nouă nominalizare. Din opoziţie, liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că decizia şefului statului are temei constituţional şi le cere social-democraţilor să formuleze o nouă propunere. Şi vicepreşedintele USR, Cristian Ghinea, este de părere că respingerea propunerii PSD de către şeful statului este în limitele mandatului constituţional, iar liderul PMP, Traian Băsescu, a scris într-o postare pe facebook că refuzul preşedintelui nu trebuie să declanşeze o bătălie a orgoliilor şi că Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis trebuie să găsească imediat o soluţie. În fine, UDMR – cu care PSD şi ALDE au o înţelegere de susţinere parlamentară – spune că social-democraţii să facă o altă propunere, de vreme ce o renominalizare a dnei Shhaideh îl obligă pe preşedinte la un nou refuz dacă argumentele ţin de siguranţa naţională. Mai mult, liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că nu există motive constituţionale pentru iniţierea procedurii de suspendare a şefului statului./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 decembrie