Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind legea care elimină 102 taxe nefiscale a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis privind legea care elimină 102 taxe nefiscale a fost respinsă astăzi şi de Camera Deputaţilor. Actul normativ rămâne în forma iniţială adoptată de Parlament şi prevede intrarea în vigoare la data de 1 a primei luni de la publicarea sa în Monitorul oficial. Printre taxele la care se renunţă sunt timbrul de mediu şi taxele radio şi tv. Iulia Gherman a asistat la dezbateri şi vine cu o sinteză în Radiojurnal.
Reporter: La dezbaterile din comisia de specialitate şi apoi din plen discuţiile s-au concentrat asupra păstrării sau nu a taxei radio-tv. PNL a avertizat că eliminarea acesteia va afecta funcţionarea celor două instituţii media. Deputatul Raluca Turcan.
Raluca Turcan: Se mută sursa de finanţare de la beneficiarii acestor două instituţii la bugetul de stat şi riscăm să transformăm aceste două instituţii în simple anexe ale finanţatorului, adică ale guvernului.
Reporter: UDMR a votat în favoare alegii, dar a cerut păstrarea taxei radio-tv. Deputatul Uniunii, Márton Árpád, a vorbit despre consecinţele aplicării acestei legi, mai ales în condiţiile în care nu a fost adoptat bugetul pentru anul 2017.
Márton Árpád: Până când vom reuşi să votăm acest buget, toate autorităţile vor primi 8,5 din ceea ce au primit pentru anul trecut, adică 2016. Or, pentru Radiodifuziune şi Televiziune nu există nici un leu pentru funcţionarea acestor instituţii. Prin acest vot dat astăzi aţi împins, inclusiv Radiodifuziunea, spre faliment.
Reporter: De cealaltă parte, adoptarea legii a fost salutată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea: De abia de aici înainte aceste două instituţii pot ieşi din politizare şi pot ieşi din dependenţa faţă de politic. În condiţiile în care în fiecare an prin lege vor şti că au o sumă foarte clară nu au de ce să se mai căciulească nici la primul ministru, nici la Parlament, nici la ministrul de finanţe, nici la alt lider politic cu influenţă în momentul respectiv.
Reporter: Partidele parlamentare au termen până vineri pentru o eventuală contestare a legii la Curtea Constituţională.
Realizator: Senatorii Uniunii Salvaţi România au iniţiat deja procedurile de strângere a semnăturilor pentru a contesta legea la Curtea Constituţională. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă de viceliderul de grup al formaţiunii, Vlad Alexandrescu./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie