Revista presei internaţionale, 31 decembrie 2016

Cu bune, cu rele, anul 2016 se apropie de final, ultimele sale ore fiind cu atât mai importante cu cât pregătirile sunt în toi – atât pregătirile organizatorilor de evenimente, cât şi pregătirile autorităţilor pentru asigurarea securităţii. În plus, acest sfârşit de an capătă o semnificaţie deosebită şi pentru faptul că ultimul minut al său este mai lung cu o secundă. Pentru a sincroniza ceasurile cu mişcarea de rotaţie a Pământului, la fiecare câţiva ani se adaugă o secundă în plus, scrie „Washington Post”. Astfel, ceasurile vor arăta ultima secundă din acest an la 23:59:59, după care vor arăta 23:59:60 şi abia după aceea se vor schimba la 00:00:00, trecând astfel în următoarea zi şi în noul an”, scrie „Science Daily”. Ziarul precizează că de la începutul calculării acestei secunde suplimentare, în 1972, până acum s-au adăugat 27 de secunde.
Capitalele şi marile oraşe ale lumii se pregătesc de trecerea în noul an, fiecare după posibilităţi şi după fusul orar. În Europa, au fost stabilite zone unde sunt interzise focurile de artificii, au fost instalate luminatoare şi camere de supraveghere suplimentare în pieţe şi alte locuri publice, prezenţa forţelor de securitate a fost mărită, informează ziarele internaţionale. Măsuri preventive de securitate fără precedent în Franţa, subliniază „Le Figaro”, şi continuă: „au fost mobilizaţi 90.000 de poliţişti şi militari ai forţelor speciale, au fost instalate bariere de protecţie în jurul pieţelor publice unde au loc festivităţi de Revelion, a fost restricţionat traficul rutier. În plus, comercianţii nu au voie să vândă astăzi butelii cu combustibil, artificii şi alcool”. Măsuri excepţionale şi la Madrid, unde a fost întărită securitatea, iar circulaţia camioanelor şi a autovehiculelor de tonaj greu a fost interzisă în zona pieţelor până pe 5 ianuarie”, după cum notează „El Pais”. Ziarul italian „Il Messagero” consemnează că şi la Roma şi Vatican au fost aplicate măsuri de securitate. „Camioanele, dubele şi microbuzele nu au voie să circule în centrul oraşului, au fost ridicate bariere în jurul punctelor turistice, iar pe străzile adiacente Pieţei Sf. Petru au fost plasate forţe antitero şi blindate”, punctează „Il Messagero”. „În mod cu totul neobişnuit”, notează „Der Spiegel”, „la Berlin au fost mobilizate forţe militare având în dotare muniţie de război, iar pe străzi au fost scoase vehicule blindate dotate cu arme de calibru mare. De asemenea, clădirile din jurul principalelor pieţe şi locuri publice au fost verificate şi sunt supravegheate continuu, iar circulaţia a fost restricţionată şi au fost instalate bariere de beton.” „La Libre Belgique” subliniază că, „pe lângă alte măsuri stricte de securitate, edilii Bruxellesului au vrut să interzică focurile de artificii, dar în ultimul moment s-au răzgândit”. Ziarul britanic „The Independent” consemnează măsurile speciale de Revelion luate la Londra: „Unităţi înarmate sunt amplasate pe malul Tamisei, în jurul zonei unde va avea loc un spectacol de artificii. La metrouri, în subteran, au fost plasate pentru prima dată arme grele şi forţe speciale”. La New York, autorităţile au instalat camioane pline cu nisip în jurul principalelor pieţe şi în locurile strategice, scrie „New York Times”. „Traficul rutier va fi interzis, iar participanţii la festivităţile stradale nu vor avea voie să aibă asupra lor rucsacuri sau bagaje mari, alcool… şi umbrele”. Moscoviţii vor avea prilejul să petreacă noaptea dintre ani admirând luminile şi decoraţiile capitalei, focurile de artificii în locurile celebre, precum Piaţa Kremlin şi biserica Sf. Vasile cel Mare, scrie „Russia Today”.
Peste mai puţin de şase ore, australienii îşi vor ura „La mulţi ani în 2017”. „Herald Sun” ne dezvăluie câteva dintre pregătirile pentru acest moment. „În Melbourne, lumea aşteaptă cu nerăbdare să întâmpine noul an cu dansuri exotice şi jocuri de artificii. La Sydney evenimentul va avea o amploare fără precedent, milioane de oameni fiind aşteptaţi în zona portului pentru spectacolul de artificii”.

Magda Baciu