Un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs în Bulgaria

Un seism cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri în Bulgaria, în zona Veliko Tărnovo, indică datele furnizate de Centrul Euro-Mediteranean de Seismologie. Cutremurul a fost înregistrat la o adâncime de 2 kilometri. Epicentrul său a fost localizat la 10 kilometri nord-vest de oraşul Zlatariţa şi la 19 kilometri de Veliko Tărnovo. Nu au fost înregistrate pagube materiale. Un alt seism, cu magnitudinea de 2,5 grade pe scara Richter, s-a produs câteva ore mai târziu în zona Cirpan, din regiunea Stara Zagora din Bulgaria. Cutremurul a fost resimţit slab în regiune./ddaniela/dsirbu

www.focus-news.net – 4 ianuarie