Continuă protestele în Valea Jiului

Cei doi lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului, aflaţi în greva foamei de o săptămână, au hotărât aseară să continue protestul, nemulţumiţi că negocierile cu privire la revendicările lor sunt tregiversate. Ei cer anularea măsurii de reducere a săptămânii de lucru la patru zile şi demiterea conducerii Complexului Energetic Hunedoara.
Reporter: După mai bine de patru ore de discuţii cu preşedintele  Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara, Bogdan Stănescu, acesta le-a propus să aştepte încă două zile ca să prezinte problemele ridicate de mineri ministrului energiei şi consiliului de administraţie al societăţii, lucru cu care protestatarii nu sunt de acord. Vasile Păduraru a declarat că starea de sănătate a sa şi a colegului său s-a înrăutăţit, iar de vineri, cei doi au refuzat orice asistenţă medicală, chiar dacă suferă de mai multe afecţiuni, care s-au acutizat pe fondul privării de hrană. Dar chiar şi aşa nu vor să renunţe la protest. La negocieri a luat parte si preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, care urma să îi informeze pe minerii de la Lupeni în cursul acestei nopţi despre discuţiile purtate, ortacii urmând să decidă singuri dacă vor continua protestul şi în ce formă. Minerii de la la Lupeni au protestat începând cu 3 ianuarie, solicitând ca administraţia Complexului Energetic Hunedoara să renunţe la măsura prin care săptămâna de lucru s-a redus la patru zile pentru personalul auxiliar şi TESA, respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă, asigurarea de materiale pentru lucru în subteran şi demiterea conducerii societăţii./mpetre/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie