Gelu Voican Voiculescu s-a prezentat la Parchetul Militar pentru a fi audiat în dosarul „Mineriada”

Gelu Voican Voiculescu a venit astăzi la Parchetul Militar pentru a fi audiat în dosarul „Mineriada” din 13 – 15 iunie 1990. El a fost vicepremier în guvernul interimar din 1990. Luna trecută, procurorii militari au decis punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu. Toţi sunt cercetaţi alături de alte persoane care din suspecţi au devenit inculpaţi. Reporterul RRA, Diana Surdu, aminteşte că în urma evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990 au murit patru persoane, au fost rănite prin împuşcare trei persoane şi alte peste 1.200 au fost private de libertate./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie