Kremlinul dezminte că are materiale compromiţătoare despre preşedintele-ales Donald Trump

Kremlinul a dezminţit rapoartele apărute în media americană potrivit cărora agenţii de spionaj ruseşti au obţinut materiale compromiţătoare despre preşedintele-ales Donald Trump, pe care le consideră minciuni şi o tentativă de a deteriora relaţiile între Rusia şi Statele Unite. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peşkov, a declarat că acuzaţiile sunt o „ficţiune” şi o „tentativă clară de a afecta relaţiile” între cele două ţări.

Potrivit unor surse, Rusia are informaţii despre Donald Trump în care sunt implicate prostituate. Săptămâna trecută, agenţii de spionaj americane au remis publicităţii un raport declasificat în care se afirmă că Rusia se află la originea unor atacuri cibernetice pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din Statele Unite./astrugar/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 ianuarie