Lira turcească s-a depreciat cu 9 procente de la începutul acestui an

Moneda turcească, lira, a atins un nou minim, după ce deficitul comercial extern al ţării s-a mărit. Încă de la începutul acestui an, lira turcească s-a depreciat cu peste 9 procente. Economia turcească are nevoie de împrumuturi sau de investiţii externe pentru a acoperi un deficit comercial extern foarte substanţial. Insecuritatea politică a jucat un rol foarte important, veniturile din turism au fost afectate, iar mulţi analişti consideră că rolul guvernului în economie este problema, de exemplu, prin exercitarea de presiuni asupra băncii centrale pentru a nu majora rata dobânzilor, în ciuda inflaţiei mari. Alţi analişti sunt de părere că politicile economice s-au deteriorat în urma tentativei eşuate de lovituri de stat din luna iulie a anului trecut. Acest lucru a subminat disponibilitatea investitorilor de a cumpăra valuta turcă, determinând deprecierea lirei, relatează corespondenţii BBC./cstoica/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 ianuarie