România participă la Târgul de Tursim din Utrecht, Olanda

În perioada 10 – 15 ianuarie 2017, la Utrecht (Olanda), se desfășoară cea de-a 47-a ediție a Târgului de Turism Vakantiebeurs. Acesta este cel mai mare eveniment de profil din Benelux, atât din punct de vedere al suprafeţei expoziţionale, cât şi al numărului de vizitatori şi expozanţi. Adresat publicului şi specialiştilor, manifestarea reuneşte participarea profesioniștilor din domeniul turismului mondial.

Printre cei peste 1200 de expozanți, România este prezentă la ediția 2017 cu stand național. Împreună cu Ministerul Turismului (fosta Autoritate Națională pentru Turism) participă reprezentanți ai tour operatorilor din România, ai campingurilor olandeze din țara noastră și ai companiei aeriene TAROM. Potrivit site-ului www.turism.gov.ro, la standul României va fi prezent și domnul consul onorific, Jan Van Putten, fost primar al orașului Putten timp de 32 de ani, personalitate care promovează constant România.

Vakantiebeurs este un târg cu tradiție, la care România a participat din anii 1970 până în anul 2010. România a reluat tradiția participării la acest prestigios târg din 2015, dupa o absență de patru ani. Anul acesta, standul României are 20 mp și se află in Pavilionul 10, numărul D044 al complexului expozițional destinat Europei Centrale și de Est.
Prima zi a târgului, 10 ianuarie 2017, a fost destinată profesioniștilor din domeniu, în perioada 11 – 15 ianuarie, salonul este deschis publicului larg.
Vineri, 13 ianuarie a.c., începând cu ora 17:00, la standul României va avea loc o degustare de diferite vinuri românești și produse gastronomice tradiționale oferite de Ambasada României de la Haga. La începutul acestui eveniment, Excelența Sa, doamna ambasador Brândușa Predescu se va adresa celor prezenți.

România poate atrage un flux semnificativ de turişti olandezi, pe o gamă largă de produse turistice, pornind de la ecoturism, turism activ, agroturism, până la sejururi pe litoral și Delta Dunării, circuite culturale şi turism de afaceri. În ultimii ani, ţara noastră a fost inclusă în cataloagele a circa 25 de tour operatori olandezi. Pentru a putea menține țara noastră ca destinație favorită și a ajuta la creşterea vizibilităţii pe piața olandeză, prezenţa României la această manifestare este deosebit de importantă. Participarea la acest târg de turism permite o amplă promovare și punerea în lumină a României turistice, atât pe piaţa olandeză, cât și pe cea a Beneluxului.

Ada Ionescu