Bogdan Nicolae Stan este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Bogdan Nicolae Stan este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ANAF, potrivit unei decizii a premierului Sorin Grindeanu, publicate astăzi în Monitorul Oficial. Stan îi succede în funcţie lui Dragoş Doroş, care a demisionat. El a fost director general adjunct în cadrul ANAF, la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a îndeplinit temporar funcţia de director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Monitorizare, Control şi Antifraudă din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie