CCR a respins sesizarea cu privire la legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare

Guvernul poate emite ordonanţe în vacanţa parlamentară; Curtea Constituţională a respins, ieri, în unanimitate, sesizarea formulată de PNL, USR şi PMP pe această temă. Preşedintele Curţii, Valer Dorneanu, a explicat că obiecţiile legate de respectarea Regulamentului Camerei Deputaţilor nu ţin de competenţa instanţei constituţionale. În ceea ce priveşte criticile opoziţiei referitoare la neclarităţi legate de restricţiile din domeniul legilor organice, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că reclamaţia este neîntemeiată:
Valer Dorneanu: „Din cuprinsul proiectului de lege nu rezultă că s-ar dori abordarea unor asemenea chestiuni sau mai ales că guvernul nu va ţine cont de interdicţia constituţională de a aborda domeniul legii organice. Dacă Guvernul va încălca spiritul Constituţiei, ordonanţa respectivă poate fi declarată neconstituţională pe acel domeniu”.

După anunţul deciziei Curţii Constituţionale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că aceasta demonstrează faptul că PNL vrea să blocheze orice proiect benefic pentru România, în numele unui război politic. El i-a invitat pe liberali să lucreze alături de social-democraţi pentru o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii. De cealaltă parte, PNL afirmă că va respecta decizia Curţii Constituţionale, dar spune că era de datoria liberalilor să ceară lămuriri asupra aspectelor susceptibile că încalcă legea fundamentală. Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a menţionat că ordonanţele simple şi cele de urgenţă trebuie să fie excepţii, şi nu un mod de a transforma Parlamentul într-o anexă a Guvernului./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 ianuarie)