Localităţile din Delta Dunării sunt în continuare izolate

Judeţul Tulcea a ieşit de sub avertizările meteo de ger, ninsoare şi viscol, însă localităţile din Delta Dunării sunt în continuare izolate. Cursele navelor de pasageri au fost suspendate, iar o navă tehnică a realizat o singură dată transportul de persoane pe Canalul Sulina, spre oraşul cu acealşi nume. Inclusiv suburbia municipiului Tulcea este izolată şi un remorcher fluvial al armatei asigură tracerea peste Dunăre de trei ori pe zi.
Judeţul Tulcea a scăpat, pentru moment, de drumuri blocate, dar mai are încă localităţi izolate. Braţele Dunării sunt acoperite cu sloiurui de gheaţă, iar navigaţia fluvială a fost suspendată încă de luni. Pe braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe nu se circulă, iar pe Canalul maritim Sulina, „Mamaia 2”, o navă  tehnică de semnalizare, este singura care asigură transportul de persoane. În ultima săptămână a circulat doar o singură dată de la Sulina la Tulcea şi, la fel, de la Tulcea la Sulina, asistată de remorcherul „Gheorghieni 2”. Pe langă persoane, nava a transportat miercuri şi alimente de strictă necesitate spre localităţile izolate de pe braţul Sulina. În ceea ce priveşte localităţile izolate de pe Braţul Chilia, transportul persoanelor se face auto până pe malul stâng al Dunării, în suburbia municipiului Tulcea, de unde o navă militară îi transferă pe malul drept de trei ori pe zi. Comuna Sfântu Gheorghe, de pe Braţul Dunării cu acelaşi nume, este cea mai izolată din Deltă. Pentru a ajunge la Tulcea, locuitorii din această comună au de parcurs un drum de pământ de 40 de kilometri, pe digul litoral până la Sulina, de unde pot fi preluaţi de nava „Mamaia 2”. Următoarea plecare a navei spre Tulcea este programată însă abia duminică./mpetre/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 ianuarie)