Eurodeputaţii vor alege marţi preşedintele Parlamentului European

Deputaţii europeni vor alege mâine succesorul preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Alegerea noului preşedinte va începe mâine dimineaţă, la ora 10:00, ora României şi se va face prin vot secret, eurodeputaţii marcând candidatul preferat pe un buletin de vot pe care îl vor introduce într-o urnă. Este câştigător cel care obţine 50%+1 dintre voturile exprimate. Până acum şi-au anunţat candidatura opt eurodeputaţi, printre care italienii Gianni Pittella, din partea grupului Social-Democraţilor şi Antonio Tajani, din grupul conservatorilor PPE, belgianul Guy Verhofstadt, de la grupul liberal ALDE şi românul Laurenţiu Rebega, din grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 ianuarie