Fotbalistul egiptean Mohamed Aboutrika a fost trecut pe o listă cu terorişti, pentru presupusele lui legături cu Frăţia Musulmană

 Autorităţi egiptene l-au adăugat pe cunoscutul fotbalist Mohamed Aboutrika pe o listă cu terorişti, pentru presupusele lui legături cu Frăţia Musulmană, interzisă de lege, a declarat avocatul lui. Domnul Aboutrika este acuzat că a sprijinit financiar Frăţia Musulmană, pe care Egiptul o consideră o organizaţie teroristă. În 2012, fotbalistul a sprijinit candidatura încununată de succes a lui Mohamed Morsi, membru al Frăţiei Musulmane, la preşedinţia ţării. Decizia lui Mohamed Aboutrika, desemnat fotbalistul african al anului în 2008, i-a surprins pe unii dintre fanii lui. Orice persoană aflată pe această listă cu terorişti are interdicţia de a călători şi bunurile îngheţate. Avocatul domnului Aboutrika, care a respins cu vehemenţă acuzaţiile, a declarat că acţiunea este „contrară legii”, adăugând că acesta „nu a fost acuzat sau înştiinţat oficial de nici o acuzaţie formulată împotriva lui”. /astrugar/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 ianuarie)