Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la Clubul Bamboo, din Bucureşti

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la Clubul Bamboo, din Bucureşti. S-a activat Planul Roşu la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov. Potrivit unei declaraţii făcute la Radio România Actualităţi de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniel Vasile, clădirea s-a prăbuşit parţial. La faţa locului se află peste 20 de autospeciale de stingere, 27 de ambulanţe SMURD şi un Spital Mobil. S-a dispus chemarea la serviciu a tuturor pompierilor din turele libere.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, ne-a declarat că mai multe persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon: „În acest moment ca şi persoane în stare gravă este o singură persoană care este la Floreasca, cu intoxicaţii fum cu monoxid de carbon, care este intubată, ventilată. A fost intubată ventilată la faţa locului de un echipaj de intervenţie. În rest, sunt persoane la Floreasca, la Sfântu Pantelimon şi din ce am înţeles şi la alte spitale, dar sunt toate cu manifestări uşoare de  intoxicaţie cu fum. Dispozitivul medical rămâne aici, chiar dacă nu mai avem victime până ce se lichidează incendiul şi decidem că nu mai este nevoie de atâtea ambulanţe câte avem la acest moment. La minister s-a activat echipa operativă. Este doamna ministru Dan acolo, împreună cu ministrul sănătăţii, cu domnul Bodog, şi cu inspectorul general. La faţa locului sunt eu, împreună cu primul adjunct de la ISU şi cu medicul şef al SMURD pentru coordonare la faţa locului”./cpodea/gpodea/

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 ianuarie)