Australia şi Noua Zeelandă îşi exprimă speranţa că Parteneriatul Trans-Pacific poate fi salvat

Australia şi Noua Zeelandă au anunţat că un important acord comercial asupra comerţului liber, pe care preşedintele american Donald Trump tocmai l-a abandonat, poate fi salvat. Importanţi miniştri au afirmat că vor cere Chinei şi altor naţiuni asiatice să se înscrie în acest acord – Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). Premierul australian Malcolm Turnbull a declarat reporterilor că pierderea sprijinului Statelor Unite reprezintă o mare pierdere, adăugând însă că TPP poate să supravieţuiască. Acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific a fost negociat de fostul preşedinte american Barack Obama şi el este menit să dezvolte relaţiile economice între ţările membre, printre care se numără Japonia, Malaysia, Vietnam, Singapore, Brunei, Australia, New Zealand, Canada, Mexico, Chile şi Peru./astrugar/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 ianuarie