Agenda summitului de la Lisabona

Lideri politici din şapte ţări mediteraneene, membre ale Uniunii Europene – Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Malta şi Cipru – discută astăzi la Lisabona despre dificultăţile cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană. Despre contextul internaţional şi agenda acestei reuniunii relatează corespondentul RRA Anton Cazacu: „Pe ordinea de zi a summitului de la Lisabona se află problemele de securitate în contextul terorismului jihadist, criza migranţilor şi, legat de ea, controlul frontierelor exterioare ale UE, precum şi aprofundarea uniunii economice şi monetare, considerată incompletă. Contextul în care se desfăşoară reuniunea la vârf din capitala Portugaliei este deosebit de dificil. La dificultăţile inevitabile legate de Brexit, procesul ieşirii Marii Britanii din UE, se adaugă acţiunile şi declaraţiile neliniştitoare ale noului preşedinte american, Donald Trump. Gazda reuniunii de la Lisabona, primul-ministru socialist portughez Antonio Costa, a declarat că, în contextul unei creşteri a protecţionismului şi a manifestărilor naţionaliste, populiste şi xenofobe, UE are nevoie de un nou ciclu de creştere economică şi de convergenţă a politicilor aplicate de statele membre. Printre măsurile care ar putea fi susţinute la summitul de la Lisabona se află redinamizarea planului elaborat de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de susţinere masivă a investiţiilor, precum şi o discriminare pozitivă a ţărilor lovite cel mai puternic de criză, printre care Portugalia şi Grecia”./cpodea/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie)