Misiune operativă a Marinei Regale în Marea Neagră

Londra trimite una dintre cele mai avansate nave de luptă britanice la Marea Neagră, în prima misiune operativă a Marinei Regale în regiune de la Războiul Rece încoace. Premierul Theresa May a dispus dislocarea distrugătorului Diamond cu membri ai unităţii Special Boat Service şi ai unor comandouri din cadrul Marinei Regale.
Diamond este un distrugător din clasa Type 45 şi este echipat cu cele mai noi rachete antiaeriene. Potrivit publicaţiei „Daily Mail”, la bordul navei care are ca misiune protejarea coastelor ucrainene se află până la 60 de membri ai unităţii Special Boat Service, structura maritimă de elită din cadrul forţelor speciale britanice şi ai unor comandouri din cadrul Marinei Regale. Asistăm aşadar la una dintre cele mai importante mobilizări britanice la frontierele Rusiei din ultimele decenii. Este o trecere la fapte după afirmaţia făcută la sfârşitul săptămânii trecute de premierul Theresa May în faţa unor politicieni americani că Marea Britanie şi SUA ar trebui să-l înfrunte pe preşedintele rus, Vladimir Putin. Diamond va conduce o forţă operaţională NATO şi va avea ca misiune protejarea a 650 de militari britanici, deja implicaţi în exerciţii secrete în Ucraina şi în pregătirea infranteriştilor ucraineni. Nava de război înzestrată cu tehnologie de ultimă oră, lansată la apă în urmă cu zece ani, a fost introdusă în serviciu în 2010. Ea este înarmată cu rachete de tip Sea Viper, care ating 5500 de km/h. Focoasele ghidate prin radar au rază de acţiune de până la 112 km şi pot distruge aeronave şi drone inamice. Distrugătorul Diamond este protejat şi cu un tun modern cu calibrul de 20 de mm cu o cadenţă de aproximativ 3000 de obuze/minut. Heliportul de la pupa navei permite apuntarea unui elicopter de tip Lynx Mk8. Ministrul apărării, sir Michael Fallon, a declarat pentru „The Mail on Sunday” că valorile libertăţii şi democraţiei nu pot fi negociate. Marea Britanie păşeşte pe scena mondială şi îi susţine ferm pe prietenii noştri ucraineni, a adăugat sir Fallon. Nava de război britanică urmează să sosească în Marea Neagră o dată cu mobilizarea unor militari britanici în alte ţări europene. Este vorba despre aproximativ 800 de militari care vor fi staţionaţi la vară în Estonia şi de alţi 200 trimişi în Polonia. Simultan, Forţele Aeriene Regale vor trimite în România avioane de tip Taifun./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 ianuarie)