Frans Timmermans: „Cer insistent Guvernului român să reconsidere ceea ce a făcut cu cele două acte normative”

La Parlamentul European are loc la această oră o dezbatere privind justiţia şi statul de drept în România. Reuniunea a fost solicitată de grupurile PPE şi ALDE, iar europarlamentarii au cerut şi trimiterea unei misiuni de documentare în România pentru clarificarea situaţiei. În deschiderea dezbaterii, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a vorbit despre progresele realizate în ultimii ani de România în privinţa luptei anti-corupţie. Oficialul european a calificat însă deciziile luate marţi de guvern privind modificarea Codului Penal drept un pas înapoi:
Frans Timmermans: „Este îngrijorător ce am văzut în ultimele două zile. Ordonanţa de urgenţă şi proiectul de lege ale guvernului nu pot fi interpretate decât ca un pas înapoi faţă de progresul pe care l-am văzut în ultimii zece ani şi cer insistent Guvernului român să reconsidere ceea ce a făcut cu cele două acte normative”./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 februarie)