Previziunile săptămânii 6 februarie – 12 februarie 2017

Luni, 6 februarie

– Parlament

* ora 11:00 – Birourile permanente ale Camerei Deputatilor şi Senatului se reunesc, într-o şedinţă comună, pentru a stabili timpii de dezbatere în plen a Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017

* ora 12:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor – Prezentarea Moţiunii de cenzură iniţiată de 124 de senatori şi deputaţi

* ora 13:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru dezbaterea şi aprobarea proiectului legii bugetului de stat si a proiectului legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2017

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 9:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – Sala 7029
  • ora 11:30 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, Etaj 4

* ora 10:00 – Depunerea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017

* ora 10:00 – Şedinţa Biroului permanent

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – Depunerea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat și a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu participă la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE). Din program:

  • întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg
  • întrevedere cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans
  • întrevedere cu Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini

* Agenţia Naţională Antidrog lansează, la nivel naţional, ediţia a XIV-a a concursului „Mesajul meu antidrog” cu tema „Colorează-ţi viaţa altfel … fără droguri!” (6 – 10 feb.)

* Bistriţa: În data de 5 februarie 2017 s-au împlinit 48 de ani de la înfiinţarea Fanfarei Militare în garnizoana Bistriţa. Muzica Militară a garnizoanei, sub bagheta dirijorilor locotenent Florin Sanaploianu şi plutonier adjutant Bogdan Bejinaru, va susţine, cu acest prilej, un concert aniversar – ora 18:00, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Complexului Dacia

* Reşiţa: Evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin, pe anul 2016 – ora 9:00, la sala de şedinţe a Palatului Administrativ

* Comisia de Unificare a PNL – ora 10:00, la camera Deputaţilor, sala grupului PNL

* Conferinţă de presă susţinută de viceliderul Grupului parlamentar al USR, Dan Barna, împreună cu deputaţii Cristian Ghinea, Claudiu Năsui şi Silviu Dehelean – ora 10:30, la biroul liderului Grupului parlamentar al USR, nivel 1M

* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa

* Bistriţa: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 15:00

* Cluj – Napoca: Conferinţă de presă organizată de Prefectura Cluj – ora 11:00, la Sala Mare a Palatului Administrativ

* Ploieşti: Prezentarea Raportului de activitate pe anul 2016 al Prefecturii Prahova – ora 12:00, la Palatul Administrativ, Sala Unirea

* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 14:30, la Palatul Administrativ, sala de şedinţe 200

* Oradea: Conferinţă de presă privind Raportul de activitate al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor pe anul 2016 – ora 10:00, la sediul ITM Bihor, Str. Armatei Române nr. 1B

* Manifestări organizate de Asociaţia Bucureşti şi Asociaţia RYMA cu prilejul Zilei Roşiei Montane (6 feb.) – la Muzeul Ţăranului Român şi Clubul Ţăranului Român. Din program:

  • „Gustă Roşia Montană”, o acţiune caritabilă, menită să îi ajute pe copiii roşieni cu posibilităţi reduse să achiziţioneze rechizite pentru semestrul al doilea al acestui an şcolar – ora 16:00, la Clubul Ţăranului
  • Intitulată „Roşia Montană Gold Rush”, prima vânătoare de comori organizată în cadrul evenimentului îi va reuni la joc pe cei mari şi pe cei mici şi va fi o bună ocazie pentru participanţi de a învăţa sau de a-şi reaminti informaţii despre localitatea din Apuseni şi istoria ei
  • La Studioul Horia Bernea vor fi proiectate, între orele 18:00 – 21:00, documentare care înfăţişează Roşia Montană de ieri, de azi, ca şi pe aceea care se speră a se regăsi în Patrimoniul Mondial, grupate pe secţiuni dedicate patrimoniului localităţii, oamenilor Roşiei Montane şi siturilor UNESCO similare
  • Vernisajul expoziției fotografice „Împreună dăm viață satului Corna!”(6 – 12 feb.) – ora 19:00, în Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român. Proiectele de restaurare aparțin Asociației RYMA din Alba Iulia în parteneriat cu Asociația The Shining Earth și susținute de către Ordinul Arhitecților din România. Vernisajul va fi urmat de discuţii pe tema posibilităţilor de valorificare a patrimoniului zonei, cu participarea lui Virgil Apostol, coordonatorul şantierelor de restaurare din Roşia Montană şi membru al Asociaţiei ARA – Arhitectura Restaurare Arheologie
  • Concertul cantautoarei Maria Răducanu – ora 21:00, la Clubul Țăranului

* Braşov: Teatrul pentru Copii „Arlechino” Braşov organizează ateliere interactive de creaţie „Arlechino Atelierul de Creaţie şi Recreaţie”, care se vor desfăşura în perioada 6-10 februarie, zilnic între orele 11:00 – 13:00

* Iaşi: A doua ediţie a CinEd, iniţiativa europeană de educaţie cinematografică pentru tineri, dedicată profesorilor de limbă franceză, „Partager pour s’enrichir” (6 – 9 feb.)

* Cârţa, jud. Harghita: Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă programează partida Steaua Bucureşti – CSM Dunărea Galaţi – ora 18:30

* Piteşti: Liga Naţională de baschet masculin programează un meci din etapa a 20-a: BCMU Piteşti – SCMU Craiova – ora 20:00, Sala Trivale

* Timişoara: Are loc un meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal: ACS Poli Timişoara – CS Gaz Metan Mediaş  – ora 20:00, pe stadionul „D. Păltinişanu”

* Are loc un meci în etapa a 17-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: HC Dobrogea Sud Constanţa – CSU Suceava – ora 19:00

* În Divizia A1 la volei feminin se joacă un meci din etapa a 16-a: CSM Târgovişte – CS Ştiinţa Bacău  – ora 18:00

* Suceava: Muzeul Bucovinei Suceava organizează, în vacanţa intersemestrială din perioada 6 – 10 februarie, lecţii audio-video despre Dinozauri, Rechini, Mamifere, Elefanţi, Fluturi însoţite de explicaţii ale specialiştilor Muzeului de Ştiinţele Naturii – între orele 10:00-12:00 şi 13:00-15:00

* * * * *

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de externe din cadrul UE

– Bruxelles: Vizita președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon (6 – 7 feb.)

– Bruxelles: Vizita preşedintelui Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliev

– Londra: Celebrarea Jubileului de Safir al reginei Elisabeta II (65 de ani de domnie)

– Londra: Premierul israelian, Benjamin Netanyahu se va întâlni cu premierul britanic, Theresa May

– Moscova: Vizita ministrului afghan de externe, Salahuddin Rabbani, în Rusia

– Porto, Protugalia: Reuniune a miniştrilor apărării din Portugalia, Franţa, Spania şi Italia

– Londra: Prezentarea pentru presă a retrospectivei consacrate artistului britanicului David Hockney, la Galeria Tate Britain. Expoziţia va fi deschisă în perioada 9 februarie – 29 mai

– Cape Town, Africa de Sud: Salonul anual al industriei miniere în Africa (6 – 9 feb.)

Marţi, 7 februarie

* Preşedintele Klaus Iohannis urmează să adreseze un mesaj în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului – ora 12:00

– Parlament

* ora 10:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor – dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 şi vot final asupra proiectelor de legi

* La solicitarea Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, în baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (republicată), Ministerul Sănătăţii organizează şedinţa publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate – ora 9:00, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, Str. Dr. Leonte nr. 1-3, sector 5

* Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru astăzi pronunţarea în cazul sesizării Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni

* Şedinţa Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României pe probleme de politică monetară

* Artistul George-Paul Mihail prezintă „portretele arhitecturale” ale unor cunoscute capodopere ale arhitecturii italiene – ora 18:00, la Institutul Italian de Cultură, Aleea Alexandru nr. 41

* Are loc Licitaţia „Maeştri ai portretului”, care va include tablouri semnate de baronul George Löwendal – ora 19:30, la Artmark – Palatul Cesianu-Racoviţă

* Are loc Licitația „Atelier Camil Ressu” – ora 20:30, la Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță

* Concert susţinut de Horia Brenciu & HB Orchestra – ora 22:30, la Berăria H

* Suceava: Muzeul ”Bucovinei” găzduieşte vernisajul expoziției personale retrospective a artistului fotograf orădean Ștefan Tóth Afiap – ora 10:00. Evenimentul, organizat cu patronajul Consiliului Județean Suceava, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina și Muzeul Bucovina, va avea loc în prezența autorului, a managerului muzeului director general Ursu Constantin-Emil şi a artistului fotograf Victor T. Rusu (7 feb. – 1 mar.)

* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena organizează un recital de muzică clasică în interpretarea violonistului Radu Ropotan şi a pianistei Ana Szilágyi – ora 18:00, la sediul din Argentinierstraße 39. Repertoriul serii cuprinde compoziţii de Gabriel Fauré, Johannes Brahms şi Camille Saint-Saëns, iar evenimentul face parte din cadrul programului permanent „Stagiunea muzicală ICR Viena”

* * * * *

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Afaceri Generale (CAG)

– Bruxelles: Evenimentul cu tema „Investind în Europa: construirea unei coaliţii de oraşe şi regiuni inteligente”, organizat de Comitetul Regiunilor (CoR) şi Comisia Europeană

– Strasbourg: Are loc „Ziua de acțiune: Uniţi pentru un Internet mai bun”, ca parte a Mișcării împotriva discursului instigator la ură, cu ocazia „Zilei Mondiale a Siguranţei pe Internet”. Această zi de acțiune este o oportunitate de a sublinia rolul educației în domeniul drepturilor omului în lupta împotriva discursului instigator la ură și în construirea unei culturi a democrației împărtășite on-line

– Varşovia: Vizita cancelarului german, Angela Merkel, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu premierul polonez, Beata Szydlo

– Maastricht/Bruxelles: Manifestări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 13 hotărâri

– Moscova/Berlin/Helsinki: Vizita preşedintelui statului Uruguay, Tabare Vazquez, împreună cu un grup de oameni de afaceri, în Rusia, Germania şi Finlanda (7 – 17 feb.)

– Canberra/Wellington: Ministrul chinez de externe, Wang Yi, efectuează un turneu în Australia şi Noua Zeelandă (7 – 10 feb.)

– Köln, Germania: Conferinţa 2017 privind globalizarea procesului de fabricaţie, găzduită de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) (7 – 9 feb.)

– Quito: Începutul unor negocieri de pace între guvernul columbian şi Armata de eliberare naţională, ultima gherilă activă a ţării

Miercuri, 8 februarie

* Recital susţinut de Cvartetul Ad Libitum din Iaşi, avându-i ca solişti pe Alexandru Tomescu – vioara I, Şerban Mereuţă – vioara a II-a, Bogdan Bişoc – violă şi Filip Papa – violoncel – ora 19:00, la Sala Radio

* Lansarea volumului de nuvele istorice „Firmanul orb” de Ismail Kadare – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Participă: Ana Barton, Marius Dobrescu, Vlad Zografi. Moderator: Denisa Comănescu

* În cadrul Stagiunii Muzicale „Iosif Sava” 2016-2017 a Fundației ACCUMM are loc un recital de chitare susţinut de Mădălin Antonesei și Lucian Manciu – ora 19:00, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti

* Universitatea de Arte din Târgu-Mureș și Teatrul Nottara, în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București, prezintă spectacolul-lectură „Dama de cupă” de Gianni Spezzano, piesa câștigătoare a Concursul European de Dramaturgie PopDrama – ora 19:30, în sala „George Constantin“ a Teatrului Nottara

* Concert susţinut de trupa Vama – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* * * * *

– Kiev: Vizita premierului grec Alexis Tsipras, în Ucraina (8 – 9 feb.)

– Stockholm: Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Angel Gurria, şi ministrul suedez al finanţelor Magdalena Andersson, susţin o conferinţă de presă

– Moscova: Vizita ministrului egiptean al aviaţiei civile, Fathi Sherif (8 – 9 feb.)

– Washington: Directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde participă la evenimentul „The Power of Transparency to Increase Economic Resilience”, organizat de Consiliul Atlantic şi Thomson Reuters

– Londra: Parlamentarii britanici îşi exprimă votul cu privire la proiectul de lege pentru a permite lansarea procedurii de ieşire a Regatului Unit din UE

– Nicosia: Conferința Internațională privind cooperarea intercomunală și a bunei guvernanțe, care are loc în cadrul Președinției cipriote a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, fiind organizată de Uniunea Municipalităților din Cipru, Uniunea Comunităților Cipru și Ministerul de Interne, în cooperare cu Consiliul Europei, Centrul de Expertiză pentru Reforma Administrației Publice Locale și Comitetul European pentru Democrație și Guvernare (CDDG)

Joi, 9 februarie

* Muzeul Naţional Cotroceni organizează în spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei de pictură contemporană „Semne din lada cu zestre” – a artistului plastic Vasile Pop Negreșteanu – ora 18:00. El aduce în atenţia publicului o nouă etapă creativă: aceea a abstracţionismului înţesat cu simboluri tradiţionale din ţinutul natal al Ţării Oaşului. Expoziţia este curatoriată de Doina Mândru, istoric şi critic de artă şi va fi deschisă în perioada 9 februarie – 19 martie. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti

* Ana-Cristina Leonte vine la ARCUB cu noul său proiect, Reveries, ce combină jazz-ul cu muzica psihedelică și electro – ora 19:30, la Arcub – Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90. Invitați speciali: Marina Arsene, Nicoleta Gavriliță & Roxana Ardelean (The Twisters)

* Concert extraordinar al trupei Compact, organizat de BestMusic Live Concerts – ora 21:30, la Hard Rock Cafe

* Iaşi: Vernisajul expoziției individuale de artă grafică “O fereastră spre interiorul tău”, a artistului plastic Gheorghe Pînzaru – ora 17:00, în Foaierul Ateneului din Iași (9-26 feb.)

* Berlin: Actorul Tudor Aaron Istodor a fost selectat în programul „Shooting Stars”, din cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care va avea loc, în perioada 9 – 19 februarie. În cadrul „Shooting Stars” au fost selectați 10 actori europeni care vor participa la întâlniri cu profesioniști din industria cinematografică mondială (directori de casting, producători și regizori) dar și cu presa internațională

* Elveţia şi Franţa: Moment excepţional de intersecţie dintre cultura română şi cea franceză, opera compozitorului Vladimir Cosma, care a marcat cinematografia franceză a anilor ’70 va fi adusă din nou în luminile rampei în interpretarea Orchestrei Române de Tineret în patru mari săli de concert din Franţa şi Elveţia, în perioada 9-14 februarie. Cele patru concerte ale turneului vor avea loc în data de 9 februarie – sala Arena din Geneva, 10 februarie – sala Amphitheatre din Lyon, 11 februarie – sala Zenith din Rouen şi 14 februarie – sala Zenith din Lille

* * * * *

– Berlin: Festival de Film de la Berlin – Berlinala (9 – 18 feb.)

– Cape Town: Preşedintele sud-african, Jacob Zuma, susţine discursul pe tema stării naţiunii, în faţa Parlamentului

– New York: Săptămâna modei toamnă/iarnă 2017 (9 – 17 feb.)

Vineri, 10 februarie

* Arad: Târgul de nunţi „ Petreceri de vis” – la Expo Arad International (10-12 feb.)

* Suceava: În perioada 10-12 februarie are loc cea de-a IV-a ediţie a Târgului de Nunţi – „Trend Mariaj”, la Shopping City Suceava

* Are loc concertul cu opera „Simone Boccanegra”, de Giuseppe Verdi, cu baritonul George Petean în rolul titular, eveniment susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului David Crescenzi, alături de Corul Academic Radio (dirijor Ciprian Ţuţu) – ora 19:00, la Sala Radio. Solişti: Cellia Costea – soprană, Cosmin Ifrim – tenor, Gelu Dobrea – bas, Daniel Pascariu – bas, Florin Simionca – bariton şi Nicolae Simonov – tenor

* Reşiţa: Deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Teatru “Scena ca o stradă” (10-20 feb.) – ora 17:30, la Teatrul de Vest. Invitat de onoare: dramaturgul român, stabilit în Franţa, Matei Vişniec, care va fi prezent în deschiderea festivalului, la premiera ”Migranţi”, în regia lui Ovidiu Gaiţă, prezentată de actorii Teatrului de Vest din Reşiţa – ora 20:30

* Jud. Alba: Încep „Serbările Zăpezii 2017”, ediția a V-a – ora 16:00, pe Domeniul Schiabil Șureanu (10-12 feb.)

* Băile Balvanyos, jud. Covasna: Consiliul de Administrație al Federației Române de Ciclism a decis convocarea Adunării Generale pentru Alegeri la Grand Hotel Balvanyos, cu începere de la ora 14:00

* * * * *

– Washington: Premierul japonez, Shinzo Abe se întâlneşte cu preşedintele american, Donald Trump pentru discuţii bilaterale

– Moscova: Vizita preşedintelui sloven, Borut Pahor, în Rusia

– Madrid: Congres al Partidului Popular (conservator), aflat la putere (10 – 12 feb.)

– Tallinn, Estonia: Târgul internaţional de turism „Tourest 2017”, organizat anual de Asociaţia de Turism din Estonia şi considerat cel mai important târg specializat din ţările baltice (10 – 12 feb.)

Sâmbătă, 11 februarie

* Premiera musicalului “Micuţa Dorothy”, regizat de Antoaneta Cojocaru, care are la bază romanul “Vrăjitorul din Oz”, scris de Lyman Frank Baum – ora 11:00, la Opera Comică pentru Copii, Sala Mare (11 şi 12 feb.)

* „Bob Marley Day Fest”, un party-show reggae-pop, susţinut de Johnny King alături de invitaţii săi: Sasha (Polonia), Mike Diamondz, Cedri2k, Uddi, Cliff Kido, Dee-Dee, Serena, Jimmy A. – ora 23:45, la Berăria H. Între orele 13:00-19:00 va avea loc și un târg artizanal pe tema: „Bob Marley rasta şi afro caribbean style”

* Iaşi: Spectacol extraordinar „Florin Piersic… Pur și simplu” – ora 19:00, la Ateneul din Iaşi, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”. Printre partenerii media: Radio România Iaşi

* Echipa feminină de tenis a României va întâlni reprezentativa similară a Belgiei, în primul tur al Grupei Mondiale II a FED Cup – ora 13:00, la Sala Polivalentă (11 – 12 feb.)

* Cluj-Napoca: „Napoca Dog Show – Expoziţie Canină Internaţională” – ora 7:00, la Expo Transilvania (12 şi 13 feb.)

* * * * *

– Teheran: Vizita premierului suedez, Stefan Lofven, în Iran (11 -12 feb.)

– Madrid: Congres al partidului Podemos (stânga radicală), a treia forţă politică a ţării (11 – 12 feb.)

– Italia: Ediţia 2017 a Carnavalului de la Veneţia (11 – 28 feb.)

– Nigeria: A II-a ediţie a Maratonului de la Lagos, la care urmează să participe nu mai puţin de 50.000 de atleţi din toată lumea

Duminică, 12 februarie

* “SMURFS, Live On Stage”, un spectacol pentru copii, în premieră în România – ora 19:00, la Sala Palatului

* În cadrul unui show live, juriul va anunţa numele celor 15 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale pentru Eurovision 2017 – ora 20:00

* Craiova: În cadrul „Întâlnirilor SpectActor”, Magda Cârneci, poetă, eseistă, critic de artă, președinte al PEN Club România, va susține conferința „Care e viitorul poeziei?” și va lansa cartea de poeme “Viață”, editura Paralela 45, 2016 – ora 11:00, la Teatrul Naţional, sala „Ion D. Sîrbu”

* * * * *

– Londra: Ceremonia de decernare a Premiilor Bafta, care recompensează producţiile britanice de cinema

– Așgabat: Alegeri prezidenţiale în Turkmenistan

– Berlin: Actualul şef al diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, urmează să fie ales, de Parlament, în funcţia de preşedinte al ţării, înlocuindu-l astfel pe Joachim Gauck, al cărui mandat se încheie în luna martie