Avertizări meteorologice de ninsoare şi viscol

Autorităţile sunt în alertă în judeţele unde sunt în vigoare avertizări meteorologice de ninsoare şi viscol. Până mâine dimineaţă va ninge abundent în capitală şi în judeţele Ilfov, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. Şi în restul ţării sunt anunţate ploi, lapoviţă şi polei. Ministrul de Interne, Carmen Dan, le-a cerut prefecţilor să ia măsuri, pentru a preveni situaţiile care ar putea pune în pericol viaţa şi bunurile oamenilor.  A fost solicitată şi prezenţa unui reprezentant al Ministerului Transporturilor în Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului de Interne, pentru a asigura o bună comunicare instituţională, în scopul prevenirii efectelor produse de zăpadă şi polei. Corespondenţii noştri transmit că traficul se desfăşoară, la această oră, în condiţii de iarnă, atât în sud şi est, unde ninge de câteva ore, cât şi în regiunile de munte. Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire, iar poliţia le recomandă şoferilor să aibă autoturismele echipate de iarnă, dacă pornesc la drum. Cum se circulă acum pe drumurile din ţară aflăm acum de la comisarul şef, Paul Ulieru, de la Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române:
Paul Ulieru: „Pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti ninge abundent, iar vizibilitatea este redusă sub 50 de metri. La fel se întâmplă şi pe alte sectoare ale unor drumuri naţionale. Din cauza poleiului sau a ninsorii se circulă cu viteză mai redusă decât în mod obişnuit pe majoritatea drumurilor naţionale din judeţele pentru care meteorologii au emis atenţionare cu cod galben. Îi sfătuim pe conducătorii auto să nu pornească la drum dacă nu este strict necesar, pentru că este posibil ca, din cauza viscolului, să apară blocaje de trafic”./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 februarie)