Serghei Lavrov informează că Rusia este dispusă să coopereze cu alte state în derularea unor proieсte în Arctica

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunţat că Rusia este dispusă să coopereze cu alte state din regiune în derularea unor proieсte energetice comune în Arctica, se specifică în mesajul transmis de şeful diplomaţiei ruse participanţilor la reuniunea conducerii Consiliului Economic pentru Arctica, apărut pe site-ul Ministerului rus al Afacerilor Externe.
«Indiscutabil, suntem deschişi unei cooperări reciproc avantajoase cu vecinii noştri din regiunea Arcticii, inclusiv în realizarea în regiunea Arcticii ce aparţine Rusiei, a unor proiecte comune în cele mai diverse domenii, de la domeniul transporturi până la sectorul energetic, turism şi ecologie», a menţionat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. În opinia sa, o astfel de activitate va contribui la o consolidare pe viitor a păcii şi a stabilităţii în regiune, precum şi la confirmarea valorilor unui parteneriat echitabil şi reciproc avanatajos în domeniul afacerilor externe. Potrivit unor informaţii, Ministerul rus al Apărării va construi în Arctica până la sfârşitul anului 2017 peste o sută de obiective din domeniul infrastructurii./vdraguta/gioan

www.russian.rt.com – 8 februarie