Oficiul de legătură al NATO la Chişinău va fi deschis în luna aprilie

Oficiul de legătură al NATO la Chişinău va fi deschis în luna aprilie, a anunţat, ieri, ministrul-adjunct al apărării din Republica Moldova, Lilian Darie. Preşedintele pro-rus, Igor Dodon, şi-ar fi dorit ca deschiderea acestui oficiu să fie amânată. Colegul nostru de la Radio Chişinău, Victor Pogor, cu detalii.
Reporter: Potrivit ministrului adjunct de externe, Lilian Darie, în prezent, are loc procedura de acreditare a Centrului de Informare NATO şi este căutat un sediu. Pe de altă parte, aflat în vizită la Cartierul General al NATO, Igor Dodon s-a pronunţat pentru amânarea deschiderii unui oficiu de legătură al Alianţei la Chişinău, care, în opinia sa, ar contraveni intereselor Republicii Moldova. Totodată, el a cerut semnarea unui document prin care Alianţa să recunoască statutul de neutralitate al Republicii Moldova. Pe de altă parte, secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, a precizat că Alianţa Nord-Atlantică cooperează cu mai multe state independente, arătând că neutralitatea nu înseamnă izolare, iar Republica Moldova are semnat un plan de acţuni cu NATO, în care îi este recunoscut statutul de neutralitate. Acordul privind deschiderea oficiului de legătură NATO la Chişinău a fost semnat de premierul Pavel Filip şi de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, pe 29 noiembrie, la Bruxelles./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 februarie