Protestele continuă în Bucureşti

Protestele continuă în capitală, deşi este foarte frig afară. Câteva sute de oameni, nemulţumiţi de activitatea actualului executiv, sunt în Piaţa Victoriei pentru a douăsprezecea zi consecutiv şi tot atâţia pentru a şaptea zi în faţa Palatului Cotroceni să-i ceară demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Manifestanţii adunaţi în faţa guvernului spun că nici abrogarea ordonanţei de urgenţă care aducea modificări Codurilor penal şi de procedură penală şi nici renunţarea la funcţie a ministrului justiţiei Florin Iordache nu i-a oprit să iasă în stradă. Între timp, în zona Palatului Cotroceni s-a restricţionat circulaţia pe Strada Gheorghe Marinescu şi pe Bulevardul Eroilor Sanitari./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 februarie