Liderul peruan Pablo Kuczynski îi cere lui Donald Trump să ia în considerare expulzarea fostului preşedinte Alexandro Toledo

Preşedintele statului Peru, Pablo Kuczynski, a cerut omologului său american, Donald Trump, să ia în considerare eventuala expulzare a fostului lider peruan fugar, Alexandro Toledo. Într-o convorbire telefonică care a avut loc duminică, domnul Kuczynski i-a cerut liderului de la Casa Albă să „evalueze” situaţia. Până în prezent, eforturile de arestare a domnului Toledo au fost obstrucţionate de complicaţii legale. Autorităţi americane au declarat că nu îl pot aresta pe fostul lider până când nu primesc informaţii suplimentare despre acest caz. Alexandro Toledo, despre care se estimează că este în San Francisco, este acuzat că a primit mită în valoare de 20 de milioane de dolari. El dezminte că ar fi făcut ceva ilegal./astrugar/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 februarie