Filatelia românească sărbătorește bicentenarul Muzeului Național Brukenthal

Singurul reprezentant al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăreasa Maria Theresa (1717-1780) a fost Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803). Om de cultură și diplomat abil, acesta a făcut o carieră strălucită la Curtea Imperială de la Viena, fiind numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei.

Urmând modelul arhitecturii vieneze, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu. Fiind interesat și de artă și științe, Brukenthal a colecționat cu pasiune picturi, rarități arheologice, bibliofile, mineralogice și numismatice. Colecţiile iniţiale ale baronului au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774. Întreaga structură a Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi a evoluat în timp dintr-un nucleu unic şi dintr-o locaţie unică: Palatul Brukenthal.

Muzeul Naţional Brukenthal este primul muzeu deschis pe teritoriul românesc, dar şi primul muzeu din România distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural Europa Nostra 2010 şi primul muzeu din România admis în Clubul de Excelenţă The Best in Heritage de către European Heritage Association, în 2011.

Cu ocazia aniversării a două secole de activitate publică, Romfilatelia este alături de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale „Muzeul Național Brukenthal, 200 de ani de la înființare.”

Această emisiune filatelică alcătuită din patru timbre, intră în circulație vineri, 17 februarie 2017 și este disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, precum și pe secțiunea de magazin online,  http://romfilatelia.ro/store/.

PrintPortretul baronului Samuel Von Brukenthal, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,20 lei, este realizat de Johann Nepomuk della Croce în anul 1766, în maniera portretelor aristocratice, accentele luminoase evidenţiind fruntea şi mâna din prim-plan. Portretul constituie prima reprezentare a Baronului von Brukenthal în pictură, prezenţa ordinului Sf. Ştefan, a inelului cu monograma împărătesei Maria Theresa, documentul şi călimara din compoziţie sugerând o carieră în ascendenţă, siguranţă de sine, demnitate şi sobrietate.

mc2Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei este ilustrată faţada Palatului Brukenthal. Aceasta poartă amprenta stilului baroc: mansarda în trei trepte, cu numeroase elemente decorative, profiluri orizontale, pilaştri dubli, ghirlande şi casete, executate în piatră.

mc3Blazonul familiei Brukenthal este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei. Blazonul ocupă un loc impozant deasupra portalului din piatră, alături de alte elemente decorative, precum urnele ce încoronează stâlpii şi ghirlandele susţinute de rozete.

PrintCeasul de buzunar al baronului Samuel Von Brukenthal, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei, constituie simbolul anului bicentenar 2017, deoarece, asemenea muzeului, continuă să funcţioneze de-a lungul secolelor. Piesa a fost realizată în perioada 1780 – 1800, în atelierul ceasornicarului Jaques Ruegger din Geneva. Carcasa şi cele două capace de pe spate sunt confecţionate din aur, precum şi cadranul, acesta din urmă prezentând motive decorative vegetale şi geometrice ştanţate, cifre arabe şi arătătoare subţiri în formă de săgeată.

PrintEmisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.

Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Sibiu 1, aflat în str. Mitropoliei, nr. 14, Sibiu, județul Sibiu.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional Brukenthal pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:

Tel: 021 / 337 24 42

anamaria.anton@romfilatelia.ro