Gazele naturale ar putea costa cu până la 10% mai mult de la 1 aprilie

Gazele naturale ar putea costa cu până la 10% mai mult de la 1 aprilie, după liberalizarea preţului pentru producţia internă – a precizat, astăzi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ. El a dat asigurări astăzi că populaţia nu va resimţi foarte mult scumpirea, întrucât consumul de gaze este scăzut vara. În lunile care vor urma va fi făcută o analiză a surselor de aprovizionare, astfel încât consumatorii să poată beneficia de un preţ cât mai mic, a mai spus preşedintele ANRE.
El a mai anunţat că din iulie anul viitor un nou zăcământ din Marea Neagră va furniza iniţial un miliard de metri cubi de gaz pe an şi va creşte treptat la 4 miliarde de metri cubi. Ţara noastră nu va mai avea în consecinţă nevoie de import de gaze, dar va trebui să găsească posibilităţi de export – a conchis Nicolae Havrileţ.
Nicolae Havrileţ: Sigur că atunci când consumatorii din România depind de o sursă externă există întotdeauna riscul ca această sursă să fie închisă la un moment dat. Cel mai important ar fi ca România să constituie o rezervă strategică, să asigure surplusul necesar pentru fiecare iarnă. Ultilizator în cazul în care sursele interne nu mai ajung. Ca un element de siguranţă, precizez că de anul viitor o nouă sursă de gaze naturale importantă, de 4 miliarde de metri cubi pe an, va intra în activitatea, şi este vorba de structura gazelor descoperite în Marea Neagră.
Realizator: Şeful ANRE a vorbit şi despre o ajustare de 1 – 2% a preţului la energia electrică începând din 1 iulie şi a negat ipoteza unei creşteri a acestuia de la 1 aprilie, aşa cum au cerut unii furnizori./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie