Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, afirmă că, din punctul de vedere al juriştilor, abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat astăzi, la Parlament, că din punctul de vedere al juriştilor instituţiei, abuzul în serviciu nu a fost dezincriminat, prin decizia Curţii Constituţionale de anul trecut. Procurorul şef al DIICOT a precizat că dezincriminarea ar presupune o abrogare a articolului din Codul Penal, ceea ce Curtea Constituţională nu a cerut, iar acest lucru nu s-a întâmplat, nici macăr „tacit”, prin decizia CCR. În ce priveşte o posibilă comasare a DIICOT cu DNA, Horodniceanu a spus că „nu ar fi o idee foarte bună”. El a fost prezent, astăzi, la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, unde a depus o serie de amendamente la ordonanţa pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT./lalexandrescu/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 februarie