Vitamina D reduce riscul îmbolnăvirilor de infecţii respiratorii, susţin cercetătorii britanici

Cercetătorii britanici au descoperit că vitamina D poate reduce riscul îmbolnăvirii de gripă, guturai şi alte infecţii respiratorii. În urma unui studiu, publicat în revista „British Medical Journal”, au fost analizate informaţii prelevate de la pacienţi din 14 ţări ale lumii şi s-a descoperit că vitamina D poate reduce riscul îmbolnăvirilor cu 12%. „Vitamina soarelui”, cum mai este numită vitamina D, este vitală pentru sănătatea oaselor, dar are un rol important şi pentru sistemul imunitar. Echipa de medici de la Universitatea Queen Mary din Londra a analizat informaţii prelevate de la aproape 11.000 de pacienţi, care sufereau de diferite afecţiuni respiratorii, de la un simplu strănut până la viroză şi gripă. Rezultatele au relevat că o persoană se poate proteja de astfel de infecţii dacă utilizează suplimente de vitamine zilnic sau săptămânal. Cercetătorii au declarat că Marea Britanie ar trebui să urmeze exemplul Statelor Unite sau al Finlandei, unde vitamina D este introdusă în laptele de consum./mbaciu/vdraguta

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 februarie)