Calendarul evenimentelor, 17 februarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* Mediaş: Are loc deschiderea Biroului Parlamentar al deputatului Constantin Şovăială, parlamentar la primul mandat, ales în decembrie 2016 – ora 13:00; urmează o conferinţă de presă susţinută împreună cu primarul municipiului, Gheorghe Roman, preşedinte al Organizaţiei PNL Mediaş

– Guvern

* Bruxelles: Programul premierului Sorin Grindeanu, în cadrul vizitei efectuate (16 – 17 feb.):

  • ora 11:30 – întrevedere cu Donald Tusk, președintele Consiliului European
  • ora 12:15 – întrevedere cu Jyrki Katainen, vice-președinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate
  • ora 14:00 – întrevedere cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene
  • ora 15:30 – declarații de presă, la Sediul Consiliului – Clădirea Justus Lipsius, sala de presă a României, etaj 2

– Ministere

* Şedinţă săptămânală cu secretarii de stat, directorii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ai agenţiilor subordonate privind activitatea desfăşurată în această săptămână şi stabilirea activităţilor pentru săptămâna viitoare – ora 8:30

* Primiri la ministrul delegat pentru afaceri europene, Ana Birchall, la  sediul Guvernului:

  • ora 12:30 – ambasadorul Republicii Turcia în România, Osman Koray Ertaş
  • ora 14:00 – rezidentul coordonator a.i. al sistemului ONU în România, reprezentant UNICEF în România, Sandie Blanchet

* Pitești: Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, se întâlneşte cu reprezentanții autorităților publice locale din județul Argeș – ora 10:00, la Consiliul Județean Argeș; vizita se încheie cu o conferință de presă

* Târgovişte: Întâlnire de lucru a ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh, cu primarii din judeţul Dâmboviţa – ora 18:30, la sediul CJ Dâmboviţa; conferinţă de presă la final

* Vălenii de Munte: Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, inaugurează noua secţie de Reumatologie a Spitalului – ora 12:00

* Bruxelles: Ministrul educaţiei naţionale, Pavel Năstase, participă la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, eveniment organizat sub egida preşedinţiei malteze a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, va lua parte şi la dezbaterea cu tema „Contribuţia educaţiei şi formării profesionale la coeziunea socială şi la promovarea valorilor europene comune, în contextul Semestrului European 2017”

* München: Participarea ministrului afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, la Conferinţa pentru politici de securitate (17– 19 feb.)

– Partide

* Sfântu Gheorghe: Conferinţe de presă susţinute de deputaţii UDMR Marton Arpad (ora 10:00) şi Benko Erika (ora 11:30)

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă susţinută de senatorul PNL Cristian Chirteş – ora 10:00, la sediul PNL Mureş

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00

– Ambasade

* Târgu-Mureş: Ambasadorul Republicii Belarus, Andrei Grinkevich, se întâlneşte cu prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga – ora 13:00

– Administraţie

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, privind acordarea dreptului de administrare a Parcului Natural Cefa – ora 11:00, la Sala Mare a CJ Bihor

* Zalău: Şedinţa Colegiului Prefectural Sălaj – ora 9:00

* Zalău: Conferinţă de presă organizată de Primăria Zalău – ora 10:00

– Justiţie

* Revista Română de Executare Silită, în noua componență stabilită la începutul anului 2017, organizează o primă întâlnire între conducerea Revistei, membrii colegiului de redacție și cititorii acesteia – ora 10:00, la Sala de Consiliu a Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Casa Academiei, Corp B, et. 4, sala 4254, Calea 13 Septembrie nr. 13

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Curtea de Apel Timişoara cu prilejul prezentării bilanţului pe 2016 – ora 13:00

* Zalău: Conferinţă de presă organizată de Tribunalul Sălaj cu prilejul prezentării bilanţului pe 2016 – ora 12:00

– Economic

* Conferinţa „Zona Antreprenorială”, organizată de OTP Bank Romania în colaborare cu Asociaţia de Afaceri Ungare în România şi Ambasada Ungariei din Bucureşti – ora 9:00, Novotel Bucharest City Centre

* Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România organizează, în cadrul Târgului de Turism, un seminar cu tema „Turism şi sănătate” – ora 11:00, la Romexpo, Sala Bălcescu

* Workshop organizat de BibiTouring Touroperator, în partneriat cu Blue Air, în cadrul Târgului de Turism (16 – 19 feb.) – ora 15:00, la Romexpo, Sala Eminescu

* Emisiunea de mărci poştale „Muzeul Naţional Brukenthal, 200 de ani de la înfiinţare”, alcătuită din patru timbre, este disponibilă, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi pe secţiunea de magazin online http://romfilatelia.ro/store/

* Oradea: Se desfăşoara a VIII-a ediţie a „Top Travel – Târg regional de turism 2017” – Lotus Center, zona magazinului Carrefour (17 – 19 feb.)

* Polonia: România se prezintă ca destinaţie turistică la cea de-a 28-a ediţie a Târgului internaţional de turism „Tour Salon Poznan” (17 – 19 feb.)

– Învăţământ, Cercetare

* Eveniment dedicat lansării proiectului „Dezvoltarea de tehnologii de patch-clamp automatizat pentru testarea riscului pro-aritmogen al medicamentelor” – ora 10:00, la sala de conferinţe a Platformei de Cercetare în Ecologie şi Biologie Sistemică, sediul Facultăţii de Biologie

* A XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Şcolar în limba Spaniolă – ora 9:30, la Palatul Naţional al Copiilor, Sala Mică (17 – 18 feb.). Inaugurarea evenimentului va avea loc în prezenţa lui Ramiro Fernandez Bachiller, ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Pablo Diez Astruga – consilierul tehnic al Ambasadei Spaniei în Bulgaria (reprezentând Consilierul pentru Învăţământ), Alin Cătălin Păunescu – director al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Seria spectacolelor va fi deschisă de Grupul de Teatru al Liceului Bilingv „Miguel de Cervantes” din Bucureşti, cu spectacolul „Naufragiosde Álvar Núnez o La herida del otro”, de Jose Sanchis Sinisterra

* Timişoara: Deschiderea semestrului II al programului de master Sustainable Constructions under Natural Hazards and Catastrophic Events – SUSCOS – ora 10:00, la Facultatea de Construcţii, în amfiteatrul M1 al Departamentului de Construcţii Metalice (str. Ioan Curea nr.1). SUSCOS conţine cursuri organizate pe trei semestre (18 luni), ţinute în mod itinerant de către universităţile partenere, şi dezvoltă competenţe specializate pentru studenţii europeni şi non-europeni oferind participanţilor abilităţi inginereşti de proiectare şi know-how în domeniul construcţiilor metalice, printr-o abordare echilibrată între criteriile economice de mediu şi aspectele sociale

– Cultură

* Concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului dirijor Cristian Oroșanu, cu participarea violoncelistului Ştefan Cazacu – ora 19:00, la Sala Radio

* Opera Comică pentru Copii prezintă premiera baletului „Eliza, Micuța Florăreasă” – ora 18:30, la Sala UnderGrant

* Filmul „Belgica”, o coproducţie Belgia-Franţa în regia lui Felix van Groeningen, va putea fi văzut în cinematografele din România

* Alexandria: Primăria Alexandria organizează „Maratonul Filmelor de Dragoste”, o serie de proiecţii ale celor mai difuzate şi vizionate filme de dragoste ale tuturor timpurilor – în sala cinematografului din oraş (17 feb. – 12 mar.)

* Bârlad: Consiliul Judeţean Vaslui şi Muzeul „Vasile Pârvan” organizează prima Serată literară a acestui an, dedicată marelui povestitor, Ion Creangă – ora 17:30, la sediul Muzeului, Str. Republicii nr. 235

* Cluj-Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei împreună cu Centrul Cultural și Academic Olandez Cluj-Napoca și Merkur Plus organizează expoziția „Van Gogh în alb și negru – 100 de heliogravuri după desenele din Colecția Hydde Nieland”, al cărei vernisaj are loc de la ora 17:00, la sediul central al muzeului, Str. Memorandumului nr. 21. Expoziția cuprinde 100 de heliogravuri realizate în anul 1905 după desenele lui Vincent van Gogh

* Năsăud: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie Cluj-Napoca organizează lansarea cărţii „Un ardelean în Marele Război: Albert Porkolab (1880-1920)” – ora 12:30, la Muzeul Grăniceresc Năsăud, Str. Bd. Grănicerilor nr.19

 

* Budapesta: Institutul Cultural Român Budapesta organizează prelegerea „Influenţa lui Brâncuşi în arta şi arhitectura secolelor XX-XXI”, susținută de sculptorul Ingo Glass, autorul volumului „Constantin Brâncuși și influența sa asupra sculpturii secolului al XX-lea” – ora 18:30, la sediul instituţiei

* Londra: Expoziţie românească la London Fashion Week – Expoziţia „Standpoint” reuneşte creaţiile designerilor Smaranda Almăşan, Emese Bakó, Andreea Castrase, Sabina Pop şi Ancuţa Sarca (17 – 21 feb.)

* New York: Institutul Cultural Român din New York (ICRNY) organizează „Brâncuși: Vizionarul”, un eveniment special, dedicat sulptorului român Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița-Peștișani, jud. Gorj – d. 16 martie 1957, Paris), – ora 19:00, în sala Auditorium a ICR New York. Oaspete de onoare va fi Doina Lemny, curator la Musee National d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou din Paris, care va susţine, în engleză, conferinţa intitulată „Brâncuşi: The Art of Carving One’s Own Image”, care va reliefa rolul marelui sculptor ca propriu „impresar artistic”. Conferinţa va include prezentarea volumului „Brancusi, an Artist without Frontiers”. După conferinţă, va fi proiectat filmul documentar „Brâncuşi – L’ensemble sculptural de Târgu Jiu en Roumanie”

* Sarajevo: Cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, Ambasada României în Bosnia și Herțegovina, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, organizează de la ora 18:00, la Institutul Bosniac, concertul „Arii și dansuri“. Recitalul este susținut de muzicienii români Bogdan Mihăilescu (chitară) și Cătălin Oprițoiu (flaut) şi face parte din programul oficial al Festivalului Internațional de Iarnă de la Sarajevo/„Sarajevska Zima“ (7 feb. – 21 mar.) (secţiunea muzică)

* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena găzduieşte de la ora 18:00, la Cinemateca institutului, proiecţia documentarului BBC „Tony Cragg on Constantin Brâncuşi”. Filmul îl prezintă pe Tony Cragg, important sculptor britanic şi câştigător al Premiului Turner (1988), călătorind în România, în căutarea spaţiului care l-a inspirat pe Constantin Brâncuşi în realizarea operelor sale

– Sport

* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Rugby prilejuită de meciul cu Spania, din Rugby Europe Championship – ora 12:30, la sediul FRR, Bd. Mărăşti, nr. 18-20

* Echipa de fotbal FC Steaua Bucureşti organizează o conferinţă de presă înaintea partidei cu CS Universitatea Craiova – ora 12:45, la Baza Sportivă Steaua Bucureşti – Şoseaua Berceni 106

* Cluj-Napoca: Se dispută primul meci din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal: CFR 1907 Cluj – ASA Târgu Mureş – ora 20:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

* Galaţi: Se joacă un meci din etapa a 19-a a Ligii Naţionale de baschet feminin – Grupa 1-6: CS Phoenix Galaţi – CS Municipal Târgovişte – ora 19:00, la Sala Dunărea

* Sibiu: Finala Cupei României la baschet masculin – ora 19:00, la Sala Sporturilor „Transilvania”

* Au loc partide din etapa a 18-a a Diviziei A1 la volei feminin:

  • ora 17:30 – VC Unic LPS Piatra Neamţ – CS Ştiinţa Bacău
  • ora 18:00 – CS Volei Alba-Blaj – ACS Penicilina Iaşi
  • ora 19:30 – CSM Bucureşti – CSU Medicina CSS Târgu Mureş

– Diverse

* Bistriţa: Târg de nunţi în municipiu (17 – 19 feb.) – la Pensiunea Terra

* Londra: România prezintă la ediţia de anul acesta a London Fashion Week expoziţia „Standpoint”, care reuneşte creaţiile designerilor Smaranda Almăşan, Emese Bako, Andreea Castrase, Sabina Pop şi Ancuţa Sarca, într-un proiect conceput de Romanian Design Week. Designul expoziţiei, deschisă între 17 şi 21 februarie, îi aparţine arhitectului Attila Kim

* Los Angeles: Expoziţiile pentru turism din seria „Travel and Adventure Show”, la care participă şi România cu un stand având ca temă „Castele şi Cetăţi din România” (17 – 19 feb.)

– S-a întâmplat într-o zi de 17 februarie

* În urmă cu 449 de ani (1568), prin Tratatul de pace turco-austriac de la Adrianopol, se prevedeau delimitarea graniţelor celor două imperii (otoman şi habsburgic), precum şi obligaţia austriecilor de a plăti un tribut turcilor

* Acum 158 de ani (1859) avea loc premiera operei „Bal mascat” de Giuseppe Verdi, la Teatrul „Apollo” din Roma; libretul – după E. Scribe

* Acum 24 de ani (1993) Academia Română hotăra revenirea la scrierea cu „â” în interiorul cuvântului şi a formei „sunt” în loc de „sînt” (revenindu-se, astfel, la unele reguli ortografice în vigoare înainte de 1948)

* Tot într-o zi de 17 februarie, acum 9 ani (2008), regiunea autonomă Kosovo, situată în sudul Serbiei (aflată sub administraţia ONU), şi-a proclamat în mod unilateral independenţa. Suveranitatea sa a fost recunoscută de o serie de state, România numărându-se printre ţările care nu au recunoscut independenţa Kosovo

Aniversări – Comemorări

– 1826, 17/29: S-a născut Nicolae Popea, episcop ortodox, istoric şi cărturar; ca deputat în Dieta Transilvană şi preşedinte al Consiliului Naţional Român din Transilvania a luptat pentru drepturile politice şi culturale ale românilor din această regiune; s-a numărat printre iniţiatorii editării, în 1884, a gazetei „Tribuna”; membru titular al Academiei Române din 1899 (m. 1908)

– 1876: S-a născut lingvistul Iosif Popovici; specialist în slavistică, în fonetică şi dialectologie, folclorist (m. 1928)

– 1881, 17.II/2.III: S-a născut actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (m. 1959)

– 1901, 17.II/2.III: S-a născut economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Transilvaniei”; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (m. 1990)

– 1917: S-a născut cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară (m. 1990) – 100 de ani

– 1921: S-a născut Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA (m. 2013)

– 1922: S-a născut dirijoarea de cor Elena Vicică; a fost dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1985) – 95 de ani. NOTĂ: http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea116.htm menţionează ca dată a naşterii 17 martie 1922

– 1947: A murit (la Paris) Elena Văcărescu, scriitoare română de limbă franceză, stabilită la Paris în 1891; prima femeie primită în Academia Română, ca membru de onoare, la 11.VI.1925; a depus o intensă şi permanentă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident (n. 1866) – 70 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1864

– 1950: S-a născut poetul Octavian Doclin

– 1951: S-a născut Ioan Lilă, prozator, poet, dramaturg

– 1951: S-a născut Octavian (Ioan Atanase) Bellu, antrenor de gimnastică, care a coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioadele 1981-2005 şi 2010-2015; în prezent este coordonatorul echipei tehnice care se ocupă de pregătirea lotului; a intrat în „Cartea Recordurilor” ca „cel mai de succes antrenor din lume”, cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de 279 de medalii (din care 106 de aur), la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice; a condus echipa României, împreună cu antrenoarea Mariana Bitang, la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi câştigarea a numeroase titluri individuale; în perioada 2005-2006 a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială; între anii 2006 şi 2009 a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

– 1952: S-a născut Stelian Tănase, scriitor, eseist, politolog, istoric, scenarist, regizor, publicist şi realizator de televiziune; fost director general al TVR – 65 de ani

– 1954: A murit medicul Mihai Manicatide, profesor la Facultăţile de Medicină din Iaşi şi Bucureşti; este considerat fondatorul şcolii româneşti moderne de pediatrie (n. 1867)

– 1961: A murit lingvistul şi profesorul Sever Pop, membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1901)

– 1971: A murit poetul, eseistul și publicistul Miron Radu Paraschivescu (n. 1911)

– 1972: A murit Ion Petrovici, filosof, scriitor, profesor şi om politic (de mai multe ori deputat şi ministru); membru titular al Academiei Române din 1934, vicepreşedinte al acestui for (1938-1941) (n. 1882) – 45 de ani

– 1975: A murit Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician (n. 1886)

– 1986: A murit (la Frankfurt am Main; s-a sinucis) Rolf Bossert, poet german originar din România (n. 1952)

– 1996: A murit psihologul Alexandru Roşca; lucrări de psihologie generală, aplicată şi pedagogică; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1906)

– 2012: A murit Ion Nicolescu, poet şi prozator (n. 1943) – 5 ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 10.I.1943

– 2016: A murit balerinul şi coregraful Gelu Barbu; stabilit din 1966 în Insulele Canare, a fondat prima şcoală de balet clasic din arhipelag (n. 1932) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Queenstown, Noua Zeelandă: Prim-ministrul australian, Malcolm Turnbull se întâlneşte cu omologul său neo-zeelandez Bill English

– München, Germania: Întrevedere a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov

– München, Germania: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlneşte cu Înaltul reprezentant pentru afaceri externe şi politici de securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherini, şi cu ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman

– München: Prim-ministrul din Bangladesh, Sheikh Hasina efectuează o vizită oficială în Germania (17 – 20 feb.)

– Italia: Papa Francisc vizitează Tre University din Roma

– Seul: Vizita ministrului australian al afacerilor externe, Julie Bishop, în Coreea de Sud (17 – 18 feb.)

– Bolton, Marea Britanie: Conferinţa  naţională de primăvară a Partidului pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP)

– Madrid: Săptămâna Modei (17 – 21 feb.)

Aniversări – Comemorări

– 1591: A fost botezat pictorul spaniol José de Ribera (m. 1652)

– 1600: A murit Giordano Bruno, teolog şi filosof renascentist italian, ars pe rug din ordinul Inchiziţiei; a susţinut teoria heliocentrică a lui Copernic şi a dezvoltat ideea existenţei unui Univers infinit (n. 1548)

– 1653: S-a născut Arcangelo Corelli, compozitor, pedagog şi dirijor italian (m. 1713)

– 1673: A murit Molière (Jean-Baptiste Poquelin), dramaturg clasic francez; unul dintre maeștrii satirei comice (n. 1622)

– 1752: S-a născut scriitorul german Friedrich Maximilian Klinger (m. 1831) – 265 de ani

– 1781: S-a născut medicul francez René Laënnec, inventatorul stetoscopului (m. 1826)

– 1877: S-a născut André Maginot, om politic francez, ministru de război (1922-1924; 1929-1932); la 11.XII.1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii cunoscută sub numele de „Linia Maginot” (m. 1932) – 140 de ani

– 1890: S-a născut Sir Ronald Fisher, genetician şi statistician britanic; pionier în aplicarea metodelor statistice în domeniul cercetării ştiinţifice (m. 1962)

– 1916: S-a născut actorul italian de film Raf Vallone (m. 2002)

– 1917: S-a născut Abdel Rahman Badawi, scriitor şi filosof egiptean (m. 2002) – 100 de ani

– 1930: S-a născut scriitoarea britanică Ruth Rendell (pseudonim: Barbara Vine), autoare de romane poliţiste, multe dintre ele ecranizate (m. 2015)

– 1931: S-a născut actriţa cehă Jiřina Jirásková (m. 2013)

– 1934: S-a născut Alan Bates, actor britanic de film (m. 2003)

– 1934: S-a născut violoncelistul olandez Anner Bylsma

– 2013: A murit actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (n. 1934)

– 2016: A murit regizorul, actorul şi scriitorul polonez Andrzej Zulawski (n. 1940) – 1 an