Ministrul Sănătăţii Florian Bodog a anunţat că va semna contractele pentru achiziţionarea de vaccinuri hexavalent şi tetravalent

Ministrul Sănătăţii Florian Bodog a anunţat că va semna, săptămâna viitoare, contractele pentru achiziţionarea de vaccinuri hexavalent şi tetravalent, care vor intra pe piaţă imediat. Ministrul Bodog a mai spus că în schema de vaccinare a copiilor va fi inclus, în curând, şi vaccinul pneumococic.

Florian Bodog: În ceea ce priveşte vaccinurile hexavalent am decis şi am demarat de urgenţă o procedură scurtă de achiziţionare. În afară de aceasta, introducem în schema de vaccinare pentru toţi copiii din România, vaccinul pneumococic, o noutate absolută în România, practic sunt două sau trei ţări în Europa care nu fac această vaccinare.
Realizator: Declaraţia a fost făcută la Vălenii de Munte, în judeţul Prahova, unde ministrul Sănătăţii a participat la inaugurarea unei investiţii constând în extinderea Secţiei de Reumatologie a spitalului din localitate./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie