Conferinţă de presă a preşedintelui SUA, Donald Trump

Realizator: La o lună de la preluarea mandatului prezidenţial, Donald Trump a organizat o conferinţă de presă pentru a se răfui cu presa. Casa Albă funcţionează foarte bine, cataloghează ştirile care nu-i convin drept ştiri false create pentru a-i susţine pe democraţi, iar veştile despre Rusia sunt false, false, false! Corespondentul RRA la Washington a sintetizat cele 77 de minute ale conferinţei de presă. Doina Saiciuc:

Reporter: După zile întregi de frustrare şi furie trăite în aripa de vest a Casei Albe din cauza ineficienţei mesajelor sale de pe Twitter, preşedintele Trump a cerut, ieri, staffului său să convoace o conferinţă de presă. Unii din principalii săi consilieri au încercat să-l determine să evite o confruntare cu presa, dar nu, preşedintele Trump a dorit să confrunte media, hotărât să respingă informaţiile potrivit cărora administraţia sa s-ar scufunda în haos, scandal şi incompetenţă. Nu strig şi nu mă înfurii, a insistat în repetate rânduri preşedintele într-o întâlnire furtunoasă cu ziariştii: „Deschid televizorul, deschid ziarele şi văd articole despre haos. Şi de fapt este exact opusul. Administraţia merge ca o maşină foarte bine pusă la punct”.

În conferinţa de presă organizată în pripă în Camera de est, preşedintele Trump a încercat să distragă atenţia de la cele mai recente crize ale administraţiei sale privind eventuale legături ale consilierilor săi de campanie cu oficiali ruşi din Intelligence, demiterea consilierului său pentru securitate naţională şi valul de semne de întrebare privind capacitatea de a guverna. Comandatul şef a fost pe rând furios şi jovial. A acuzat în forţă scurgerile de informaţii din Casa Albă şi a cerut Departamentului Justiţiei să le investigheze, promiţând celor care vor fi găsiţi vinovaţi să plătească scump. Dar înainte de toate, a acuzat în repetate rânduri cu mare vehemenţă media. Media nu mai are niciun control, a acuzat preşedintele: „Puteţi vorbi orice vreţi despre Rusia, dar toate sunt ştiri false, fabricate în încercarea de a cosmetiza pierderea democraţilor în alegeri. Nu deţin nimic în Rusia, nu am niciun împrumut în Rusia, nu am niciun aport în Rusia”.

Minute în şir Trump a insistat: „Despre Rusia toate sunt ştiri false, fabricate de media. Nu am nicio legătură cu Rusia. Îmi place să negociez. Negociez bine. Este posibil să nu mă înţeleg cu Putin, dar vreau să vă spun vouă, informaţiile voastre false, oribile, fabricate, fac ajungerea la un acord cu Rusia mult mai dificilă”. Observatorii spun că în urma conferinţei de presă baza suporterilor lui Trump este energizată de performanţa sa din faţa reporterilor. Preşedintele Trump este atât de supărat pe media şi a demonizat-o într-o asemenea măsură încât corespondentul CNN la Casa Albă a simţit nevoia să-l întrebe pe preşedinte dacă nu cumva subminează Amendamentul 1 al Constituţiei, cel al libertăţii de exprimare./lazard/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie