Senatorii au adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG, privind majorarea salariilor bugetarilor din administraţia locală şi a veniturilor artiştilor

Cu o largă majoritate, senatorii au adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, prin care, de la 1 februarie, salariile bugetarilor din administraţia locală se majorează cu 20%, iar veniturile artiştilor cresc cu 50%. Redactorul nostru Alina Stănuţă transmite că, în total, peste 135 de mii de angajaţi de la stat vor beneficia de aceste măsuri.

Reporter: Alina Stănuţă – Documentul prevede şi creşterea punctului de pensie cu 9%, care va ajunge la 1000 de lei de la 1 iulie. Şi bursele studenţilor se majorează, iar transportul acestora pe calea ferată este gratuit, se mai arată în actul normativ, adoptat astăzi de Senat. În timpul dezbaterilor, senatorii PNL, UDMR şi PMP au susţinut că este necesar ca şi salariile primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să se majoreze, pentru că se ajunge la inegalităţi.

Carmen Hărău, senator PNL: Ieri, domnul preşedinte Dragnea a reiterat în faţa primarilor de comune, aflaţi în Bucureşti, că îi susţine în legătură cu problemele salariale. Astăzi avem amendamente să rezolvăm o problemă foarte gravă. Primarii, viceprimarii, preşedinţii de consiliu judeţean şi vicepreşedinţii de consiliu judeţean sunt salarizaţi mai slab decât mulţi dintre subalterni.

Reporter: Amendamentele PNL, PMP şi UDMR au fost respinse, deşi la unison, puterea şi opoziţia au susţinut necesitatea adoptării legii salarizării unitare. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului vine să îndrepte unele greşeli şi nedreptăţi sociale, spunea şi social-democratul Constantin Rotaru, preşedinte al Comisiei de muncă din Senat.

Constantin Rotaru: Această ordonanţă a avut în vedere rezolvarea punctuală a unor probleme stringente. Ce aşteaptă bugetarii de la noi, de la Parlament, de la Guvern, este legea salarizării unitare, care va reglementa tot ceea ce înseamnă salarii de la nivel local până la nivel central.

Reporter: Documentul merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 februarie