Cercetătorii care lucrează la proiecte cu finanţare europeană vor primi un salariu cel puţin egal cu al celor implicaţi în proiecte naţionale

Cercetătorii care lucrează la proiecte cu finanţare europeană vor primi un salariu cel puţin egal cu al celor implicaţi în proiecte naţionale – se arată într-un comunicat de presă remis de Reprezentanţa de la Bucureşti a Comisiei Europene. În plus, o dată pe an, ei vor fi eligibili pentru o retribuţie suplimentară de până la 8.000 de euro – a decis, astăzi, forul. Comisarul european pentru cercetare, ştiinţă şi inovare, Carlos Moedas apreciază că măsura va contribui la reducerea diferenţelor salariale dintre cercetători. Decizia este pasul firesc după angajamentul de anul trecut al executivului comunitar de a găsi soluţii pentru cercetătorii din statele membre cu nivel redus al salariului de bază, care participau în număr foarte mic la programul Orizont 2020 – cel mai amplu de acest tip derulat vreodată de Uniunea Europeană./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie