Dmitri Peskov: „Isteria creată la Washington prejudiciază relaţiile dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă”

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că: „Isteria creată la Washington prejudiciază relaţiile dintre Statele Unite şi Federaţia Rusă”. În acest context, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a precizat că relaţiile dintre cele două state se vor normaliza în mod inevitabil, dar pentru aceasta este nevoie de timp.

„Isteria antirusească de la nivelul oficialităţilor de la Washington şi din presa americană, care este desfăşurată în mod artificial, aduce prejudicii relaţiilor bilaterale, iar pentru depăşirea consecinţelor va fi nevoie de timp”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

Acesta a catalogat drept false informaţiile care circulă în capitala americană cu privire la intruziunea Rusiei în mersul campaniei electorale din Statele Unite.

„A sosit momentul ca cineva din SUA să-şi pună întrebarea: „Suntem oare atât de slabi, încât ţara lor a reuşit să se implice în afacerile noastre interne şi să influenţeze sistemul nostru electoral?”, a menţionat Peskov, subliniind că Rusia „nu are nici cea mai mică intenţie de a se implica în viaţa politică internă din Statele Unite”.

Potrivit CNN: peste 60% dintre cetăţenii americani sprijină începerea unei anchete speciale cu privire la contactele stabilite între Trump şi Federaţia Rusă. Kremlinul însă nu doreşte să fie asociat cu problemele interne ale Statelor Unite.

„Singurul lucru pe care pot să-l afirm este faptul că această isterie şi opinia publică, isteria de la nivelul oficialităţilor de la Washington şi isteria de la nivelul mass-media americane, toate acestea aduc un mare prejudiciu relaţiilor bilaterale viitoare”, a mai declarat Peskov. Potrivit declaraţiilor sale, „SUA sunt jucătorul global numărul unu şi Moscova tinde să menţină relaţii cu un guvern stabil de la Washington. Suntem interesaţi  într-un partener predictibil, într-un partener predictibil pentru derularea unui dialog”, a mai menţionat acesta.

„Evident că stârneşte un profund regret faptul că acum din păcate nu există condiţii confortabile pentru un dialog”, a adăugat Peskov.

Peskov a catalogat drept o explozie de „extremism emoţional” campania antirusească derulată în SUA, în cadrul căreia se întreprind în permanenţă tentative de a prezenta într-o lumină negativă orice contacte cu reprezentanţii Moscovei.

„Regretăm cu adevărat faptul că am ajuns într-o astfel de situaţie”, a mai afirmat el. „Este vorba de un extremism emoţional, de o tentativă de a prezenta Rusia ca un stat toxic şi de a încerca de a prezenta drept toxice contactele cu ambasadorul rus, iar acum din păcate nu există condiţii confortabile pentru un dialog”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, având în vedere speculaţiile exagerate în mod artificial de către Washington cu privire la convorbirile telefonice şi la întrevederile diplomaţilor ruşi cu membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump şi alţi asociaţi ai republicanului. Totodată, Peskov şi-a exprimat convingerea că relaţiile bilaterale se vor ameliora în timp. „Consider că da!”, a menţionat Peskov, referindu-se la posibilitatea normalizării relaţiilor.
„Haideţi să nu evaluăm situaţia la dimensiunea unei zile, a unei luni sau a unui an, haideţi să evaluăm situaţia într-un cadru mult mai vast”, a mai spus Dmitri Peskov.

În acest context, Peskov a dat drept exemplu relaţiile dintre Moscova şi Beijing. „Haideţi să acţionăm aşa cum procedează de exemplu prietenii noştri chinezi”, a menţionat purtătorul de cuvânt. „Ei gândesc prin prisma a zeci de ani, a sute de ani, aşadar relaţiile noastre se vor normaliza, în mod evident”, a conchis Dmitri Peskov./vdraguta/sdm2

www.tass.ru/politika – 6 martie