Casa Albă a dezminţit informaţiile potrivit cărora Trump ar fi avut o întrevedere cu ambasadorul Serghei Kisliak

 Surse de la Casa Albă au dezminţit informaţiile potrivit cărora preşedintele SUA, Donald Trump, ar fi avut o întrevedere cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak. Sarah Sanders, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a calificat drept false informaţiile apărute în presă despre posibila întrevedere dintre Trump şi Kisliak, care ar fi avut loc în anul 2016, înainte de punerea în funcţie a noului preşedinte american, titrează „The Huffington Post”. Publicaţia „The Wall Street Journal” titra recent că Trump ar fi intrat în contact cu ambasadorul rus Serghei Kisliak în data de 27 aprilie 2016. În acest context, preşedintele american, Donald Trump, a precizat că ambasadorul rus, Serghei Kisliak, a vizitat de 22 de ori Casa Albă, în timpul mandatului prezidenţial al lui Barack Obama./vdraguta/schelaru

(www.russian.rt.com – 9 martie)