Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că relaţiile dintre Rusia şi Turcia se restabilesc într-un ritm alert

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că relaţiile dintre Rusia şi Turcia se restabilesc într-un ritm destul de alert, inclusiv cele din sectorul economic şi comercial, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„Suntem extrem de bucuroşi că relaţiile interstatale se restabilesc, de altfel, într-un ritm destul de alert. Ultima întrevedere în acest format a avut loc cu mult timp în urmă, în opinia mea, în anul 2014. În perioada din 2014 şi până în prezent au avut loc multe evenimente. În momentul de faţă desfăşurăm o activitate intensă pentru restabilirea relaţiilor ruso-turce şi ridicarea lor la un nivel mult mai avansat” – a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul întrevederii sale cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, întâlnire care a avut loc vineri, 10 martie, la Moscova. Liderul rus a subliniat, de asemenea, că sunt restabilite relaţiile comerciale şi cele economice dintre cele două state, Rusia şi Turcia.
„Ieri, joi, premierul rus, Dmitri Medvedev, l-a informat pe omologul său turc în legătură cu măsurile suplimentare întreprinse în restabilirea relaţiilor din sectorul economic, într-un cadru multilateral” – a menţionat Putin. Potrivit declaraţiilor preşedintelui rus, cooperarea din domeniul investiţional continuă să se dezvolte. Liderul de la Kremlin a menţionat, într-o declaraţie anterioară, că dialogul la nivelul înalţilor demnitari miliatari din Rusia şi Turcia este unul extrem de eficient./vdraguta/menescu

(www.russian.rt.com -10 martie)