Ruby lanseaza single-ul si videoclipul “Luptatoare”

Ruby revine cu single-ul si videoclipul “Luptatoare”, o piesa despre relatiile ce isi gasesc sfarsitul si momentele dificile prin care oamenii trec dupa o despartire.

Piesa “Luptatoare” este compusa de catre Vlad Manolache si Ionut Bacula, produsa de Vlad Manolache, iar videoclipul este regizat de Roman Burlaca. Clipul a fost filmat intr-o cladire istorica din centrul Bucurestiului, iar filmarile au durat 20 de ore. In videoclip, avem ocazia sa vedem doua aparitii sexy ale lui Ruby, una blonda, cealalta bruneta, iar finalul clipului este unul surprinzator.

Anul trecut, Ruby a lansat 4 single-uri care s-au bucurat de aprecierea publicului. In martie, a fost lansata o melodie solo, intitulată ”Tata”, urmand apoi doua colaborari: cu Voltaj pentru piesa ”Nana”, si cu Nosfe pentru ”Condimente”, clip care a adunat peste 48 de milioane de vizionari pe YouTube. Cea mai recenta piesa a artistei este alaturi de Uzzi de la BUG Mafia si se numeste “Nu caut iubiri”, hit ce a generat peste 26 de milioane de vizualizari pe YouTube si numeroase difuzari la radio si TV. Pana in prezent, artista a colaborat cu artisti precum What’s Up, Shift, Pacha Man, Dorian Popa si altii.