O fetiţă de patru ani face un drum lung prin ger şi nămeţi pentru a-şi salva bunica

O fetiţă de patru ani a străbătut mulţi kilometri prin sălbăticie, în Siberia, pentru a-şi ajuta bunica bolnavă. Ea este considerată o mică eroină în republica Tuva din Federaţia Rusă. Saglana Salciak trăia cu bunicii ei într-o fermă izolată aflată în pădurea din taigaua siberiană, în apropierea graniţei mongole, la peste 20 km de cel mai apropiat sat şi la 8 km de cel mai apropiat vecin. Într-una din zilele de luna trecută, când s-a trezit, copilul a constatat că bunica ei de 60 de ani nu se mişca. După ce a discutat cu bunicul ei orb, ea s-a hotărât să pornească pe jos pentru a cere ajutor la casa vecinilor. Luând cu ea doar o cutie cu chibrituri, micuţa de 4 ani a pornit la drum dimineaţa devreme, pe un ger de -34 grade Celsius. I-au trebuit mai multe ore pentru a străbate kilometrii care o despărţeau de cea mai apropiată casă. Din fericire, nu a rămas înzăpezită deşi pe alocuri nămeţii îi ajungeau la umeri şi nici nu s-a întâlnit cu vreunul din lupii care uneori atacaseră animalele crescute de bunicii ei. Când a ajuns în fine la ţintă, era cât pe ce să rateze casa vecinilor din cauza staturii ei mici, dar a avut norocul să fie văzută de unul din ei. Vecinii au chemat personalul medical din sat care, după ce a consultat-o pe fetiţă, a plecat spre casa bunicilor ei. Acolo au descoperit că bunica decedase în urma unui atac de inimă. În ceea ce o priveşte pe nepoată, deşi a răcit pe drum, şi-a revenit repede în spitalul local şi acum locuieşte într-un centru social, unde tocmai şi-a serbat a cincea aniversare. Mama Saglanei şi tatăl ei vitreg au grijă de propria lor turmă de cai, într-o altă parte a regiunii, şi o lăsaseră pe Saglana în grija bunicilor. Duminică, autoritătile din Tuva au deschis un proces penal împotriva mamei, pentru părăsirea unui minor în pericol. Dacă va fi găsită vinovată, mama ar putea fi trimisă la închisoare pentru un an. Bunicii fetiţei nu aveau nici telefon şi nici conexiune la internet. Tuva, o republică puţin populată, cu păduri virgine, munţi şi câmpii, este renumită pentru cântecele tradiţionale cu sunete guturale şi pentru practicile religioase şamaniste străvechi care coexistă alături de budism./abuzoian

www.theguardian.com – 14 martie