Întâlnire a şefului Misiunii FMI în România, Reza Baqir, cu preşedintele Klaus Iohannis

România are nevoie de politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani, mai ales în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri şi vulnerabilităţi, a atras atenţia şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în ţara noastră, Reza Baqir, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o astăzi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. După cum transmite reporterul nostru, Oana Bâlă, reprezentanţii FMI au precizat că România are nevoie de creşterea performanţelor în absorbţia fondurilor europene, îmbunătăţirea colectării veniturilor de către Fisc şi de continuarea luptei împotriva corupţiei. Şeful statului a vorbit, la rândul său, despre importanţa creşterii încrederii în economia ţării noastre, prin politici publice credibile, eficienţă şi transparenţă a cheltuielilor publice şi printr-un cadru competitiv pentru mediul de afaceri./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 martie