Moscova sugerează că ar putea renunţa la recunoaşterea documentelor eliberate de republicile separatiste din estul Ucrainei

Reprezentantul permanent al Rusiei la OSCE, Aleksandr Lukașevici, a declarat că autorităţile ruse ar putea anula decizia de recunoaștere a documentelor emise de autoproclamatele republici populare Doneţk şi Luhansk, în cazul în care Kievul va respecta pe deplin acordurile de la Minsk. „Amintim că decizia de a recunoaște documentele eliberate cetățenilor ucraineni din anumite zone ale regiunilor Donețk și Luhansk poate fi anulată după ce Kievul aplică integral acordurile de la Minsk. Acestea prevăd renunţarea la operațiunea punitivă și retragerea armelor, aplicarea reformei constituționale prin stabilirea unui statutului special pentru Donbas, recunoașterea alegerilor locale şi îndeplinirea punctului 8 din setul de măsuri cu privire la restabilirea completă a relațiilor socio-economice” – a declarat Lukaşevici. Amintim că, pe data de 18 februarie 2017, preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care prevede că pașapoartele emise de autoritățile rebele din regiunile separatiste din estul Ucrainei sunt recunoscute drept valabile de către Rusia.(www.gazeta.ru – 17 martie)/sdan/lbadiu