Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, împlineşte venerabila vârstă de 100 de ani

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, împlineşte, astăzi, venerabila vârstă de 100 de ani. Fost preşedinte al Senatului, a profesat avocatura timp de 47 de ani, a fost ministru al justiţiei în cabinetul condus de Theodor Stolojan, este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. Mircea Ionescu-Quintus este şi veteran de război, a fost decorat în 1942 cu Ordinul Coroana României şi a primit, ieri, de la preşedintele Klaus Iohannis, Ordinul Steaua României în Rang de Ofiţer.
Reporter: Oana Bâlă – Seniorul liberal, care a spus că şi-a făcut mereu datoria faţă de societate şi de ţară este şi scriitor şi a publicat de-a lungul timpului mai multe volume de epigrame.
Mircea Ionescu-Quintus: Vreo sută, anii mi se adună/ ca prin păduri semeţii brazi/ şi s-or găsi destui să spună/ Ce mai înseamnă suta azi?
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis a spus că lui Mircea Ionescu-Quintus i se datorează revigorarea doctrinei liberale, contribuind, de asemenea, la dezvoltarea unei culturi a dialogului într-o periodă când societatea civilă abia prindea contur.
Klaus Iohannis: Sunteţi un reper, prin implicarea în resuscitarea unei culturi a democraţiei, a civismului şi a integrităţii actului politic. Aceste elemente sunt, de fapt, fundamentul ideologic pe care s-a clădit România modernă şi ar trebui să constituie pentru toţi actorii politici un vector în actul decizional./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 martie)