DOCUMENTAR: Parcul Keukenhof – cel mai impresionant paradis floral din lume

de Răzvan Moceanu
de Răzvan Moceanu

În perioada 23 martie – 21 mai 2017, turiştii din întreaga lume au ocazia să viziteze cel mai impresionant paradis floral din întreaga lume, Parcul Keukenhof, cea mai mare grădină cu flori naturale din Europa şi a doua din lume după „Dubai Miracle Garden”. În fiecare an expoziţia se înscrie într-o anumită temă, iar pentru anul 2017, tema cele de-a 68-a ediţii a parcului Keukenhof este „Vârsta de aur”, perioadă în care Olanda a devenit bogată graţie comerțului internațional.

Situată în oraşul Lisse din Olanda, grădina este deschisă doar câteva săptămâni pe an şi constituie un veritabil spectacol floral al plantelor cu bulbi, impresionând efectiv turiştii care îi trec pragul în fiecare an, fiind o carte de vizită cum nu se poate mai fericită pentru un popor iubitor de flori şi de frumos precum cel din Ţările de Jos. Turiştii care au trait această experienţă afirmă, fără excepţie, că au făcut parte, pentru câteva ore, sau zile, din cea mai frumoasă poveste de viaţă pe care o puteau experimenta, în care totul în jur era parte a unui peisaj de basm, proaspăt şi curat, cu iarbă verde, o mulţime de flori, miresme aiuritoare, mori de vânt şi căsuţe care vând prăjituri de casă care îţi desfată simţurile.

Supranumit „Grădina Europei”, Parcul Keukenhof, făcea parte, în secolul al XV-lea, din domeniul Castelului Teylingen şi servea drept grădină de legume pentru Gravin Jacoba de Bavaria. Ea îşi putea recolta de aici absolut tot ceea ce avea nevoie pentu bucătărie, fapt care se află la originea denumirii de Keukenhof, care în traducere liberă ar însemna „domeniul bucătăriei”.

În anul 1840, aici s-a amenajat un parc, după proiectul arhitecţilor Zochter şi fiul, aceaiaşi care au creionat şi proiectul Vondelpark din Amsterdam.

În anul 1949, proprietatea a fost adaptată, la insistenţele primarului din Lisse, pentru a putea găzdui expoziţiile cu flori de bulbi, lalelele având prioritate – ca floare simbol moştenită din perioada „Tulip mania” din secolul al XVII-lea, când lalelele au devenit un simbol al bogăţiei, iar oamenii investeau în bulbi de lalele, asemenea celor din alte regiuni care considerau aurul drept semn al bogăţiei. Se spune că preţul unui bulb de lalea din acea vreme era echivalentul cu care puteai cumpăra o casă pe canalele Amsterdamului.

Din 1949, aici cultivatorii din toată Europa, dar şi turiştii, pot vedea cei mai stranii hibrizi posibili, iar cel mai bun moment pentru a admira splendoarea de la Keukenhof este mijlocul lunii aprilie.

Tot pornind de la simbolul moştenit din acele vremuri, şi tot în oraşul olandez Lisse a fost deschis şi Muzeul Zwarte Tulip („Laleaua Neagră”).

Anul acesta, la cea de-a 68-a ediţie a expoziţiei de la Keukenhof, se stimează că oaspeţii vor putea vedea peste 7 milioane de fire de flori înflorite de culori diferite – roşii, mov, galbene, portocalii, violete şi albe, dar şi peste 1000 de varietăţi de lalele.

Trebuie spus că parcul este înconjurat de uriaşe câmpuri cu flori care aparţin fermierilor din împrejurimi.

Plantele nu sunt întotdeauna înflorite în ziua deschiderii parcului, iar cea mai bună perioadă pentru a vizita expoziţia este, aşa cum aminteam, jumătatea lunii aprilie, deci să vă aşteptaţi ca în această perioadă să întâlniţi şi un aflux considerabil de vizitatori, din cei circa 2 milioane care vizitează anual grădinile.

La intrare, în preţul biletului este inclusă şi o hartă detaliată a parcului cu toate informaţiile de care aveţi nevoie.

La Keukenhof veţi putea admira specii foarte variate de lalele, narcise, brânduşe, zambile, crini, orhidee, frezii și multe flori de primăvară, sau specii de flori de grădină, toate plantate cu multă grijă, generând valuri de culori și parfumuri înnebunitoare. Se spune că expoziţia este susţinută prin contribuţia voluntară a aproape 100 de expozanţi olandezi, care îşi prezintă în fiecare an, timp de două luni, cele mai de preţ comori.

Expoziţii speciale de flori au loc în diferite pavilioane – Pavilionul Oranje Nassau, Pavilionul Wilhelmina, Pavilionul Juliana, Pavilionul Beatrix şi Pavilionul Wilhem Alexander, iar programul pentru fiecare expoziţie în parte apare în pliantele de prezentare.

Peisajul este întregit de mici șuvoaie de apă, pomi înfloriți, garduri vii, arbuști, fântâni arteziene, dar şi cafenele şi locuri de picnic. Există, de asemena, show-uri organizate la anumite ore în fiecare zi, spectacole dedicate, cum se putea altfel, florilor.

Ȋn Pavilionul Oranje Nassau, spre exemplu, este găzduit, în fiecare an, un mozaic floral, compus din aranjamente în care de bază este laleaua, iar designul este astfel proiectat încât să imagineze diferite obiective turistice din cele mai neaşteptate locuri ale lumii, în anii trecuţi fiind realizate, din flori, Big Ben-ul sau Podul Londrei. De reţinut că aranjamentele florale din acest pavilion se schimbă în fiecare săptămână.

Cel mai vizitat loc de la Keukenhof, este, se pare, Pavilionul Wilhem Alexander, care oferă spre desfătarea simţurilor, peste 100.000 de exemplare de lalele de toate culorile, formele şi mărimile.

În acest an, special pentru romanticii incurabili, la Keukenhof a fost amenajată „Grădina romantică”, special pentru îndrăgostiți, logodiți sau cei deja căsătoriți, o grădină amenajată cu gust, cu flori în nuanțe idilice, unde doritorii au la dispoziţie un loc special în care pot lăsa mesaje de dragoste cu diferite destinaţii.

La Keukenhof mai puteţi admira grădini inspiraţionale, zeci de opere de artă instalate pe alei, iazuri cu peşti, nenumărate specii de păsări, sau canale de apă cu o arhitectură încântătoare pe care turiştii se pot plimba cu barca.

Copiii au la dispoziţie nenumărate locuri de joacă, pot participa la diferite jocuri, la  vânători de comori, sau pot vizita o fermă de animale.

Ȋn ultima săptămână a expoziţiei, de obicei, se poate vizita şi cea mai mare expoziţie de crini din lume.

Grădina Keukenhof se situează în nord-vestul orăşelului Lisse, la 40 de km de Amsterdam şi la circa 7 kilometri de coasta Mării Nordului.

Programul zilnic de vizitare este între orele 8:00 şi 19:30.

Pentru a ajunge la Keukenhof se poate lua trenul din Gara Centrală din Amsterdam către Leiden, durata călătoriei fiind de circa 30 de minute, existând patru trenuri pe oră, iar un bilet  dus – întors pentru un adult costă 18 euro, iar pentru copiii până în 11 ani este 2,5 euro.

De la Leiden există un autobuz special pentru Parcul Keukenhof, un bilet dus – întors plus biletul de intare la expoziţia florală valorând 23,5 euro pentru un adult și 12,5 euro pentru copiii până în 11 ani. De adăugat este şi faptul că aici accesul cu câini este permis şi gratuit.

Se poate ajunge aici direct din Amsterdam cu autobuzul, dar de la Aeroportul Schiphol, din dreptul porţii Sosiri 4 (Arrivals 4), linia 858 plecând între orele 8 şi 19, la fiecare câteva minute.

Dacă ajungeţi aici cu maşina, personală sau închiriată, din autostrada A4 de la Amsterdam, trebuie să mergeţi pe ieșirea Niew-Vennep sau din autostrada A44, se merge pe ieșirea 3 Lisse. Puteţi urmări foarte uşor indicatoarele spre impresionantele grădini, iar ajunşi aici, locuri de parcare pot fi găsite foarte simplu, tariful pentru o zi fiind de 6 euro. Biletul simplu de acces în parc costă 16 euro pentru adulţi, copiii de până la 3 ani au intrare gratuită, iar ceilalţi până la 11 ani plătesc 8 euro. Preţul individual pentru intrarea cu un grup între 20 şi 200 de persoane costă 13,5 euro iar ghidul costă 5 euro de persoană.

Având în vedere că suprafaţa parcului este de circa 30 de hectare, s-ar putea să vă facă plăcere să parcurgeţi interminabilele alei ale acestui paradis cu o bicicletă, care se poate închiria 10 euro pentru adult şi 8 euro pentru copii, ocazie cu care nu sunteţi obligaţi să vă limitaţi la vizitarea parcului, ci puteţi face excursii în împrejurimi, prin imensele câmpuri cu flori sau de ce nu, un traseu convenabil până la Marea Nordului.

Trebuie să mai ştiţi că dacă doriţi să vă lăsaţi la intrare haine, lucruri de valoare sau bagaje, puteţi folosi gratuit dulăpioare securizate. De asemenea, chiar dacă în exteriorul parcului temperatura aerului pare ridicată, este bine să aveţi în vedere că în interior şi mai ales în pădure, temperatura scade semnificativ, astfel că s-ar putea să aveţi nevoie de o haină suplimentară de pus pe umeri.

Dacă în timp ce vizitaţi superbul parc doriţi să vă hrăniţi, aici se află câteva restaurante dar şi tarabe cu cârnați, fructe ori fast-food cu specific olandez, însă preţurile sunt destul de piperate.

În încheiere, vă informăm că un city break dedicat special vizitării expoziţiei florale Keukenhof, în perioada 23 martie – 21 mai 2017, costă aproximativ 400 de euro de persoană, în acest tarif fiind incluse transportul cu avionul şi cazare 3 nopţi cu mic dejun.