Secţia Franceză de la Radio România Internaţional a primit Premiul Francofoniei

Secţia Franceză de la Radio România Internaţional a primit, aseară, Premiul Francofoniei, acordat de Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, pentru contribuţii deosebite la promovarea limbii franceze şi a valorilor francofoniei în ţara noastră. La festivitatea desfăşurată la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, cu ocazia Serii Francofoniei, au mai fost premiaţi actorul Ion Caramitru şi coregraful Gigi Căciuleanu./aionescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 martie)