Măsuri speciale de securitate în oraşul Gijon, înaintea meciului de fotbal dintre selecţionatele Spaniei şi Israelului

Autorităţile spaniole au dispus măsuri speciale de securitate în oraşul Gijon, înaintea meciului de fotbal dintre selecţionatele Spaniei şi Israelului. Dispozitivul este unul special, din cauza manifestărilor pro-palestiniene din localitate. Partida de mâine după-amiază contează pentru calificarea la mondialul din Rusia din 2108 şi este considerată de risc mare pentru securitatea echipelor, dar şi pentru cea a spectatorilor, după cum transmite corespondenta noastră Annamaria Damian.

Corespondenţă din Madrid – Reporter: Annamaria Damian – Poliţia naţională şi Garda Civilă au mobilizat un număr mare de agenţi într-un dispozitiv considerat fără precedent pentru astfel de evenimente. Selecţionata Israelului a sosit în Spania cu propria echipă de securitate, conform protocolului necesar deplasărilor în străinătate, iar autorităţile spaniole au realizat numeroase verificări înainte de partida de mâine. De câteva zile, în oraş au apărut mai multe pancarte şi graffiti anti-israeliene şi cu mesaje în favoarea cauzei palestiniene, iar pentru mâine seară, primăria a autorizat un miting de protest împotriva Israelului. Organizaţiile participante spun că statul israelian ocupă teritorii şi încalcă drepturile poporului palestinian. Un purtător de cuvânt al Ambasadei Israelului la Madrid a declarat că probabil Federaţia Spaniolă de Fotbal nu a avut intenţii rele când a ales oraşul Gijon pentru desfăşurarea acestui meci şi speră ca partea interesantă să se vadă pe gazon, nu în afara stadionului. Totuşi – a continuat oficialul – protestele nu ajută la procesul de pace. Spania şi Israelul au relaţii bune prin instituţiile oficiale şi prin marile partide, iar fotbalul spaniol are o imagine bună în Israel datorită echipelor Real Madrid şi FC Barcelona, a adăugat purtătorul de cuvânt israelian./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie