Eveniment din seria Euroradio Youth Concert, la Sala Radio

Vineri, 31 martie 2017, ora 19.00, Radio România va fi gazda unui eveniment europeran special dedicat promovării tinerelor talente în plan muzical la nivel internațional! La Sala Radio va concerta, în compania Orchestrei Naționale Radio, tânărul pianist Philipp Scheucher, laureat în acest an al Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret (EMCY), o reţea europeană dedicată competiţiilor de muzică clasică adresate interpreţilor cu vârste de până în 25 de ani, la care sunt afiliate în prezent 50 de concursuri naţionale şi internaţionale din 30 de ţări.

La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul de origine bască Unai Urrecho, director artistic şi dirijor principal al Orchestrei şi Corului Filarmonicii Kwangsung. Programul concertului va cuprinde două lucrări de Mozart  – Uvertura la Nunta lui Figaro și Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră  – și Simfonia nr. 8 în fa major, op. 93 de L. Beethoven.

Euroradio Youth Concert (Concertul de Tineret Euroradio) cuprinde o serie de concerte derulate în țările europene, în colaborare cu Uniunea Europeană a Concursurilor Muzicale de Tineret şi sub egida Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU), care asigură transmisiunea directă (în cadrul Stagiunii 2016 – 2017) către un potenţial de milioane de ascultători.

Scopul acestui proiect este susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni laureaţi ai competiţiilor înscrise sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, prin evoluţia, în calitate de solişti, alături de orchestre ale posturilor publice de radio şi difuzarea acestor concerte în reţeaua EBU. În ultimii 10 ani, această colaborare s-a desfăşurat cu succes cu sprijinul radiodifuziunilor din Suedia, Slovenia, Germania, Republica Cehă, cu beneficii în plan artistic şi de imagine pentru toţi participanţii la proiect.

EBU este unul dintre cele mai importante organisme de cooperare media din lume, care promovează schimbul de material audiovizual între reprezentanţii instituţiilor publice de radio şi televiziune.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

 Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  

 

Biografii

UNAI URRECHO

Dirijorul Unai Urrecho este în prezent director artistic şi dirijor principal al Orchestrei şi Corului Filarmonicii Kwangsung, alături de care desfăşoară o frumoasă activitate artistică, socială şi educaţională.

Şi-a început formarea muzicală în cadrul Orchestrei Simfonice Arrasate, a studiat apoi la Conservatorul din San Sebastian, obţinând şi o bursa de studii la Universitatea din Boston. Şi-a definitivat studiile de dirijat la Universitatea Frederic Chopin din Polonia, unde a studiat cu maestrul Sygmon Kawalla.

Unai Urrecho este un fin cunoscător al ansamblurilor de orchestră. A colaborat ca instrumentist în cadrul Orchestrelor Simfonice din Boston, Bilbao, Vermont, Barcelona, Tenerife unde a colaborat cu Sir Colin Davis, Kurt Masur, Seiji Ozawa, James Conlon, Gilvert Varga, Robert Spano.

A fost numit dirijor al Festivalului internaţional Jeju din Coreea de Sud, recent a debutat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Bilbao şi al Orchestrei Simfonice Naţionale a Ţării Basce. Totodată, colaborează în mod frecvent cu Filarmonicile Chun Cheon, Guygbuk, Seongnam, Pohang, cu Orchestra Simfonică Millennium şi Orchestra Simfonică de Stat din Sankt Petersburg.

PHILIPP SCHEUCHER

Născut în anul 1993, Philipp Scheucher a început să studieze muzica la vârsta de cinci urmând apoi să frecventeze cursurile Universităţii de Arte ale Spectacolului din Graz, unde a studiat cu Maria Zgubic, iar din anul 2008 studiază cu Markus Schirmer.

Recent a câştigat premii întâi la: Concursul din Köln, unde a cântat alături de Orchestra WDR din Germania, Concursul Aarhus din Danemarca, Concursul Vila de Xàbia în Spania. Totodată, a câştigat Premiul al II-lea la ediţia a VIII-a a Concursului Ferenc Liszt din Italia şi Premiul al II-lea la ediţia a XIII-a a Concursului internaţional UNISA din Africa de Sud.

A concertat deja în săli precum: Musikverein din Viena, Gewandhaus din Leipzig, Herkulessaal, Konzerthaus Berlin. A susţinut concerte în Franţa, Italia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Ungaria, Polonia, Spania alături de Orchestra Filarmonicii din Graz, Orchestra Filarmonică K&K, Orchestra Simfonică Aarhus, Orchestra Filarmonicii din Johannesburg.

 RADOR (28 martie)