Seminar Euroradio Local & Regional Radio

Aproape de comunitate

Cum pot radiourile publice regionale să fie mai aproape de ascultătorii lor? Aceasta este întrebarea la care încearcă să găsească răspuns, la Bucureşti, reprezentanţi ai posturilor publice de radio din Europa şi România, precum şi reputaţi specialişti EBU.

Evenimentul, organizat de Uniunea Europeană de Radio – EBU şi Radio România prin Departamentul Studiourilor Regionale, are loc la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune, în perioada 30-31 martie.

Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director-General Radio România, Graham Dixon, Directorul Departmentului Radio EBU şi Laurent Marceau, coordonatorul seminarului, îi invită pe participanţi să gasească răspunsuri la câteva dintre provocările pieţei media regionale actuale în contextul noilor dezvoltărilor tehnologice şi a schimbării obiceiurilor de consum media.

Implicarea Reţelei Studiourilor Regionale din ţara noastră în găzduirea şi organizarea acestui eveniment de importanţă europeană reprezintă o recunoaştere a rolului şi importanţei Radio România în peisajul media naţional şi internaţional.