În acest an, UE a trimis înapoi în Afganistan 248 de solicitanţi de azil care nu au trecut testele

Alte două avioane ce transportă afgani deportaţi din Europa au ajuns la Kabul, după ce solicitările de acordare de azil le-au fost respinse, conform unui acord convenit între Uniunea Europeană şi guvernul afgan. În acest an, 248 de persoane au fost deportate din Europa către Afganistan, faţă de un număr de 580 de persoane deportate în 2016, a declarat Hafiz Ahmad Miakhel, purtător de cuvânt al Ministerului afgan pentru Refugiaţi şi Repatriaţi. 15 deportaţi au ajuns cu un zbor charter din Germania în cursul zilei de marţi, 19 persoane au ajuns miercuri din Austria, iar alţi 10 afgani au ajuns din Suedia. Un alt zbor, din Finlanda, este programat a ajunge marţi. Guvernele europene au anunţat că persoanele deportate nu au trecut cu succes testele de solicitare de azil, iar marile oraşe precum Kabul prezintă suficientă siguranţă pentru ei. UE a semnat un acord cu guvernul afgan în luna octombrie prin care permite statelor sale membre să deporteze un număr nelimitat de solicitanţi de azil, pe care guvernul afgan se obligă să îi primească. /cstoica/atataru

http://www.aljazeera.com/news/2017/04/forced-deportees-europe-arrive-kabul-170401044048100.html