Poliţişti români, detaşaţi pentru al şaptelea sezon consecutiv în Bulgaria

Peste 1.500 de turişti români care şi-au petrecut vacanţa de iarnă în staţiunea bulgară Bansko au beneficiat de consiliere din partea poliţiştilor români, detaşaţi pentru al şaptelea sezon consecutiv în ţara vecină. Cei şase poliţişti români, cunoscători ai limbii bulgare, au intervenit, alături de colegii lor, pentru aplanarea unor situaţii conflictuale legate de confiscarea maşinilor parcate ilegal, operaţiuni de schimb valutar sau neînţelegeri privind condiţiile de cazare. De asemenea, poliţiştii români au intermediat între autorităţile bulgare şi cetăţeni români aflaţi în diverse situaţii nedorite, precum furturi de autoturisme, tamponări auto sau furturi minore. La începutul anului, de exemplu, un şofer din Vâlcea, a sesizat faptul că, în urma tamponării cu un autoturism înmatriculat în Serbia, asigurarea acestuia nu poate fi folosită în România, fiind valabilă doar pe teritoriul Turciei şi Bulgariei. Poliţiştii români au intervenit pe lângă autorităţile bulgare, iar cetăţeanului român i-a fost deschis dosar de daună la asiguratorul bulgar, se arată într-un comunicat de presă./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie